Never...

Never...

duminică, 20 decembrie 2015

Five



Numar in gand si de fiecare data ma opresc la 5. Doar atat?! Da, doar atat. Si stiu ca atatea zile mai sunt pana la Craciun, dar nu ma refer la asta. Sunt doar 5 luni, dar uneori am senzatia ca te cunosc de ani. Si de te-as fi cunoscut de 5 zile tot asta as fi simtit. Si stiu ca atunci cand voi adormi va trebui sa numar cele 5 ore pana cand iti voi spune din nou buna dimineata. Iar daca ma intrebi cum vor fi urmatoarele 5 luni, iti voi spune ca nu stiu, dar iti voi cere sa imi dai urmatorii 5 ani din viata sa invat cum e langa tine. Chiar 5 vieti de-ar fi...tot e prea putin. La multe luni, la multi ani si la multe impliniri impreuna! 


P.S. As vrea sa pot sa iti multumesc candva pentru tot.

joi, 12 noiembrie 2015

Infinite reasons to love



     Iti multumesc ca m-ai lasat sa ma vindec. Poate acum nu as fi fost la fel de fericita, daca nu aveam suficient timp sa imi vindec ranile. Stiu ca nu a fost ceva intentionat, dar ai aparut la momentul porivit. 
      Iti multumesc si pentru ca ai aparut. Acum ma intreb ce m-as fi facut daca nu ai fi aparut...si nu vreau sa stiu. Nu vreau sa imi imaginez.
     Iti multumesc pentru zilele in care imi suporti toanele de copil rasfatat. Stiu ca nu e usor si nu sunt putine, dar de fiecare data cand sunt in preajma ta...chiar nu ma pot abtine.
      Iti multumesc pentru momentele in care ma faci sa ma simt speciala, iubita. Inca nu stiu cum faci asta, dar o faci zilnic.
     Iti multumesc pentru toate momentele in care ai grija de mine. Nici astea nu sunt putine daca stau sa ma gandesc. eu ti-am zis ca ti-ai luat un copil de 5 ani!
    Iti multumesc pentru zambetul imens pe care mi l-ai pus pe fata si care nu a mai disparut de acolo. Chiar daca uneori ma dor obrajii de la atata zambit.
   Iti multumesc pentru toata fericirea pe care ma faci sa o simt. Cine ar fi crezut ca Grumpy Cat poate sa ma faca atata de fericita incat sa imi simt corpul mult prea mic pentru a cuprinde acel sentiment?!
    Dar cel mai important : iti multumesc ca existi si ca ai ales sa ramai langa mine. Dupa toate astea, infinitul nu mai pare atat de mare.

duminică, 18 octombrie 2015

Letter to you

      

        Uneori in viata ne inselam. Ne mintim singuri. Nu pentru ca vrem asta, ci pentru ca la momentul acela consideram ca nu putem fi mai fericiti de atat.La fel ca orice om slab am trecut si eu pe acolo. Am crezut in omul de langa mine si l-am ridicat pe un piedestal crezand ca mai bine de atat nu se poate, ca am gasit limita mea. M-am mintit ca nu pot sa iubesc mai mult de atat, nu pot sa simt mai mult de atat, nu exista mai mult de atat. 
    Am fost distrusa cand universul meu s-a destramat. M-am trezit singura cu visele mele, inconjurata de un negru vid, tarata de prieteni catre linia de plutire, luptand din greu sa dau un sens vietii pe care o traiam zi de zi, convinsa de gandul ca niciodata nu voi mai putea fi la fel de fericita.
       Am avut dreptate: niciodata nu am mai putut fi la fel de fericita. Pentru ca a aparut un el. Acel el. Si am inteles ca pot fi fericita pana peste urechi si...de zeci de mii de ori mai indragostita. Ai aparut tu. Da, tu! Acum cu tine vorbesc. Am inteles in sfarsit ce inseamna ca cineva sa dea sens zilelor tale. Pentru ca asta faci, dai sens zilelor mele. M-ai invatat sa am incredere oarba cand ma indoiam de propriile mele cuvinte, iar acum sunt fericita ca mi-am infrant temerile. Nu sunt suficiente cuvintele sa iti pot spune cam cate lucruri bune ai reusit sa faci in asa putin timp. Tu ma faci sa ma simt mai vesela, mai fericita si mai indragostita ca niciodata. Tu ma faci sa cred in visele mele nebunesti. Iar pentru toate astea nu o sa pot niciodata sa iti multumesc suficient de mult.

luni, 12 octombrie 2015

And there is a moment when you understand why it didn't worked before...



     Si e atat de liniste si pace aici in bratele tale. Nu as mai vrea sa ma misc de aici niciodata. Imi lipesc urechea de pieptul tau si pot sa aud cum inima iti bate cu putere. Si a mea bate la fel, stai linistit. Inchid ochii si totusi iti simt privirea cum ma mangaie usor.
     Iti tot repet sa nu ne grabim, sa facem totul la momentul potrivit, iar tu imi tot repeti daca exista un momentu potrivit pentru a face lucrurile. E ca un carusel ce s-a invartit poate prea rapid. Ca o melodie care iti intra in cap fara sa vrei si te trezesti fredonand-o zi dupa zi. Am ajuns sa te fredonez zi dupa zi.
     Primul sarut...prima data cand m-ai tinut de mana. Cat de multe momente in asa de putin timp. De parca am trait deja o viata cu tine. Si o viata si tot nu pare de ajuns. 
     Atat de liniste aici in bratele tale... Ce mai conteaza ca e luni sau vineri, ca e frig sau cald?! Tu esti aici. Eu sunt aici. Si timpul pare sa se opresca, iar eu ma simt un copil prostut din nou. Acum, strange-ma tare in brate si nu ma mai lasa sa plec. Intr-un final stiu ca am ajuns acasa.

luni, 14 septembrie 2015

Am invatat sa-mi fie dor





Sfarsit de saptamana. Am plecat din nou la drum cu rucsacul in spate. Destinatia: acasa. Dar am plecat cu un dor nebun in suflet. Un dor nebun de el, de bratele lui in jurul taliei mele, de zâmbetul ce îmi raspunde la fiecare privire, de buze ce peseaza alte buze intr-un sărut delicat. Mă întreb pentru a mia oara aproape oare când s-au întâmplat toate astea. Si ca de fiecare data imi spun ca nu mai contează asta.
Parca ii vad zâmbetul de dimineata când ma trezesc cu ochi mici si alerg prin casa pentru ca sunt in întârziere. Sau ochii care ma ațintesc ori de cate ori apar in preajma.

Si ma gandesc alene ca poate am invatat din nou sa-mi fie dor. Am invatat?!? Cred ca de fapt nu am uitat niciodată. Doar ca nu am avut motivul, subiectul unui dor atât de nebun. Iar acum...ei bine noaptea e lunga,la fel si weekendul departe de el. O alta poveste,un alt el. Si zâmbesc. Asta sigur e fericire.

miercuri, 9 septembrie 2015

This is what it feels like



Uneori timpul trece cu o viteza nebaniuta. Atat de repede ca nici nu iti dai seama cat se intampla toate: prima intalnire, primul sarut, prima data cand auzi "te iubesc", prima data cand spui "te iubesc". Totul merge cu o viteza ametitoare cand esti fericit. E un carusel ce niciodata nu inceteaza sa se invarta. Si dintr-o data doare.
Iubesti si esti iubit. Nu iti poti dori mai mult de atat pe lumea asta. Banii se duc mai repede decat ii castigi. Dar vorbele nu se duc. Fiecare cuvant ramane acolo unde l-ai pus. Nu ii poti schimba sensul, nu poti spune ca inseamna altceva. Cuvintele ranesc mai mult decat palmele. Urmele de palme trec. Urmele pe care le lasa cuvinele nu se vindeca. Dar inchizii ochii, plangi, iti sfarami sufletul in bucati, apoi il recladesti, te ridici si incerci sa zambesti.
Daca azi doare, maine sigur va fi soare. Vei zambi din nou si totul va fi bine. Pentru ca totul trece, dar totul are un pret si cel mai adesea pretul este sufletul tau.

duminică, 30 august 2015

Unforseen



          Cei patru pereti ce o inconjoara par atat de reci si goi. Acum cateva ore totul era atat de diferit. Acum cateva ore ar fi vrut sa poata opri timpul in loc si sa pastreze secundele alea pentru o eternitate. Acum rememoreza ultimele zile... de fapt ultimele cateva saptamani...ultima luna sau mai bine zis prima luna.
          Totul a fost atat de neasteptat pentru ea. Cand au iesit prima data nu credea ca aveau vreo sansa. Acum spera sa nu se mai termine niciodata. Cand s-a pierdut in povestea asta?! Cand s-a intors viata ei pe dos?! Nu conta. Nu mai conta nimic, doar ca era fericita.
          Si acum era diferit. Fara cuvinte mari, fara gesturi nebunesti. Era liniste si pace in coltul ei, in coltul lor. Ii era inca teama de viitor si totusi mergea cu ochii inchisi tinandu-l de mana. Simtea in sfarsit ca si-a gasit locul, ca nu mai trebuie sa caute sau sa astepte. Pentru ca, pana la urma, asa e cand te indragostesti.

miercuri, 17 iunie 2015

Bocanci murdari



     Unii intra in viata ta cu bocancii murdari. Uite ca am spus-o din prima pur si simplu. E vorba de cei pe care ii consideri prieteni. Spun ii consideri pentru ca tu ca fiinta naiva tinzi sa crezi ca din relatia asta intre voi doi oameni trebuie sa fie si ceva bun. Si astepti ca prostu' partea aia buna, si il tratezi frumos pe subsemnatul cu pricina pentru ca tu asa iti tratezi prietenii. Dar la scadenta ce crezi ca primesti?! Iti spun eu! Primesti reprosuri cum ca doar ai incercat sa il pupi in fund in tot acest timp, nu ca ai incercat sa il intelegi.Si mustrari, sa nu uitam de ele. Prin care el nu incearca altceva decat "sa iti arate ca tu gandesti gresit si ca asa e corect". OK, prietene, o fi asa corect cum imi spui tu, dar daca eu vin la tine ca un catel amarat nu crezi ca stiu si eu asta?! Da' pe langa toate acele mustrari nu ai putea tu sa pui si o vorba buna, ca se presupune ca imi esti prieten nu inchizitia franceza care ma judeca la fiecare pas.
     Eh, si uite asa,fraiere, iti dai seama ca ti-ai mai luat o teapa. Si realizezi ca prietenii tai adevarati vor ramane mereu aceeasi,in timp ce restul sunt trecatori prin viata ta si nu au decat menirea de a te face sa ii apreciezi cu adevarat pe cei mai inainte numiti.

miercuri, 27 mai 2015

Am inima plina de tine...



   Inchide ochii si lasa-ti capul sa cada pe spate. Simti cum te mangaie fiecare raza de soare?! Habar nu ai de cand visez la clipa asta. Sa stam aici, amandoi. E atat de liniste. E atat de bine aici. Parca nu as mai vrea sa treaca secundele. Ma enerveaza enorm de tare ceasul de la mana ta. Ticaitul lui imi aduce aminte cat de usor se scurg clipele.
   Ma intreb cum ar fi oare daca nu am mai imbatrani. Te-ai gandit vreodata la asta?! Sa ramanem mereu asa. Eu tanara si naiva, vesnic indragostita si cu zambetul pana dincolo de urechi, iar tu... ei bine tu ai putea sa iti lasi ochii sa zambeasca mereu. Nu ma intreba te rog de ce m-am indragostit. De unde vrei sa stiu eu ce a fost in mintea mea zapacita?! Poate doar tu ai fost de vina si asta e singura explicatie.
   Imi place cum nisipul imi arde sub talpi. Ma face sa imi aduc aminte ca nu vizez. Ma face sa inteleg ca sunt aici cu tine, iar mainile noastre unite isi spun mai multe cunvinte decat ar putea sa isi spuna buzele noastre vreodata. Cand ai reusit sa ma iei prizoniera?! Nici macar nu mai conteaza... Nu vreau sa imi mai dai drumul. Da, recunosc! Sunt nebuna, nebuna de iubire, nebuna de tine si nu vreau sa imi mai treaca niciodata. Pentru ca viata asta imi pare mult prea scurta sa nu iubesc...sa nu te iubesc.

duminică, 24 mai 2015

I never played but I lost


Am numarat fiecare secunda din ultima ora. Stii cum e sa numeri clipele?! Infernal. In fiecare clipa un alt gand iti trece prin minte cu o rapiditate inexplicabila. Nu stiu daca asta e reactia mea la supararea ta sau daca eu sunt cea suparata. Nici macar nu stiu de ce sunt suparata. Ca pleci?! Parca asta imi doream.Vroiam sa pleci, sa ma lasi in pace, sa te uit. Ca si cand uitarea ar fi ceva ce poti sa faci in mod deliberat. Ca si cand maine m-ar intreba cineva "Ce faci azi?" iar eu as raspunde nonsalanta "Bine, uit". Nu e chiar asa. Stiu, mi-ai demonstrat ca ma mint singura in secunda in care m-ai privit in ochi. Nu te vazusem de ceva timp, dar parca nu ne mai vazusem de doua zile. Si tot ce am putut sa imi spun in mintea mea a fost "Proasto!".
Imi aduc foarte bine aminte ce am spus atunci. Ca nu ma mai simt acasa. Nici acum nu ma simt acasa. Adevarul e ca...poate doar pe tine te pot numi acasa, dar orgoliul asta...stii bine ca niciodata nu am spus ceea ce am simtit, ceea ce trebuia. Sau poate nu stii, pentru ca niciodata nu te-am lasat sa afli. Mi-am spus de atatea ori ca nu poti fi tu, am lasat de atatea ori ceea ce e corect sa imi conduca viata. Tu erai incorect. Erai imoral. Erai un paria. Am mai simtit asta candva. 
Ce joc stupid. Daca as fi stiut ti-as fi spus de la inceput ca nu vreau sa ma joc. Ar fi fost mai simplu de atat. In mintea mea inca e mai simplu de atat. Nu am jucat nici o clipa jocul asta al tau, dar am pierdut. Ar fi trebuit sa stiu...

vineri, 15 mai 2015

If home is where the heart is, where do you go when you don't have a heart?!



"Ce faci atunci cand nu te mai simti acasa?" l-am intrebat. M-a privit de parca il lovise trenul si nu isi putea reveni.
"Cum adica nu te simti acasa? Asta e casa ta. Locuiesti de ani buni aici." mi-a replicat.
Nu intelesese. Nu era vorba de acei pereti intre care ne regaseam noi doi la sfarsitul fiecarei zile. Culmea era vorba de el. Parca nu il mai regaseam aici la sfarsitul zilei.
"Nu e vorba de loc. E vorba de noi. Nu mai e acasa." am incercat sa ii explic.
"Cum adica nu mai e acasa?" parea inca nedumerit dar in ochi am vazut un licarit. Intelesese.
"Stii bine la ce ma refer!" m-am indreptat spre fereastra, am scos o tigara din pachet si am aprins-o. Fumam pe indelete si asa cum eu nu ma grabeam sa continui discutia nici el nu parea ca ar vrea sa discute. Amenintasem bariera lui de confort si vedeam ca asta nu ii place. "Noi doi...sau cel putin eu nu mai simt ca sunt acasa."am reluat.
"Nu inteleg unde vrei sa ajungi cu asta. De ce nu imi spui direct?"
"Nu cred ca ar fi corect."As fi putut sa o las balta. Urma sa ii spun ca se terminase de mult, ca nu avea rost. Pentru mine a fost doar un pariu si castigasem deja. Aproape ca ma durea sa ii spun ca a fost un joc. Bine spus aproape. De fapt nu imi pasa. Il vedeam cum se schimba la fata. Niciodata nu am stiut cum sa imi ascund gandrile, cum sa le fac sa nu se mai citeasca pe fata.
"Am inteles.Maine nu voi mai fi aici."a spus de parca mi-ar fi citit gandurile si ar fi vrut sa faca lucrurile sa fie mai usoare.
"Multumesc." doar atat am fost in stare sa ii spun. Apoi m-am intors cu fata spre fereastra si am continuat sa fumez. Lacrimile imi siroiau pe obraji. Nu erau lacrimi de regret. Nu plangeam pentru el. Plangeam pentru mine. Pentru prima data am inteles ca acasa e acolo unde iti este inima. Dar atunci cand nu mai ai o inima, unde mergi?! Unde trebuia sa merg eu acum?!

joi, 7 mai 2015

Close your eyes. Fall in love. Stay there.



Un fel de "ready, steady, go" pentru inimă. Şi chiar simţi cum inima stă să îţi decoleze din piept doar la gândul că o să îl vezi. Nu şti când sau unde, dar şti că îl vei întâlni. Veţi da nas în nas fără să vreţi. Poate tu doar urci în metrou obosită şi te aşezi pe un scaun cu gândul la ce vei face acasă, iar de pe scaunul de alături să îţi zâmbească chiar el. "Bună şi ţie!" îi spui în mintea ta, dar fără să recunoşti că îţi pare tare bine că ai dat peste el aşa întâmpăltor. Chiar dacă machiajul nu mai e la fel de perfect ca dimineaţă când ai plecat de acasă, chiar dacă picioarele te dor de la atâta fâţâit pe tocuri, chiar dacă părul e ciufulit din cauza curentului de la metrou. Ce mai contează? El e acolo şi zâmbeşte la tine. Zâmbeşte-i şi tu la fel de frumos şi poate o să înţeleagă. Ce dacă mai e o staţie după care o să coboraţi, iar tu o să te întorci la starea ta de dinainte. Mai ai câteva secunde înainte să se deschidă uşile. Fă-l să înţeleagă că dacă ar încerca măcar puţin, ţi-ar da lumea peste cap definitiv. În definitiv ce poţi avea de pierdut?! Închide ochii! Îndragosteşte-te! Rămâi acolo!

Love,
Nicolle

joi, 30 aprilie 2015

Rihanna's gun, baby!


"Nu mai ascunde telefonul, dragule! Chiar nu e nevoie. Am inteles ca ea e cea importanta din moment ce ii raspunzi la fiecare cinci secunde. Nu, nu ma intelege gresit. Nu am nimic cu ea. Nici cu tine nu am nimic din cate se pare. In jocul asta nebun de trei eu sunt cea fara partener. Tu ai mereu o plasa de siguranta. Eu sunt nebunul din jocul de sah pe care preferi de fiecare data sa il sacrifici. Ce ciudat suna "nebunul". La fel de bine ai putea sa spui si "nebuna". Nebuna am fost in secunda in care am zambit la complimentele tale, la soaptele spuse la ureche. Ah, ce nebuna! Dar s-a terminant sa stii. Si nu e o amenintare. S-a terminat cu complimentele si cuvintele frumoase. S-a terminat cu zambetele lungi si cuvintele cu subinteles. Mi-am luat tot bagajul. E tot aici: toate sentimentele mele au incaput in gentuta asta de umar pe care o sa o iau cu mine la plecare. Nu vroiam sa ma alegi pe mine pentru ca eram mai buna ca ea. Am vrut doar sa ma alegi pe mine si atat. Fara motive si explicatii. Dar nu ai facut-o asa ca plec."

A rupt pagina si a aruncat-o. Era destul de curajoasa sa scrie toate astea, dar era suficient de fricoasa sa renunte la sentimentele ei. Si-a sters ultima lacrima si a zambit. Era momentul sa iasa in lume si sa isi joace rolul cu demnitate: fericirea ei era de invidiat pentru multi, dar nimeni nu avea sa stie cate lacrimi amare se ascundeau in spate.

joi, 16 aprilie 2015

Let's be nothing! I heard it lasts forever...



"Ma privea si puteam sa vad dincolo de zambetul acela. Pentru ca nu zambea pur si simplu. Ii zambeau pana si ochii.Si desi simteam ca detin controlul in totalitate, abia atunci am inteles: el detinea controlul. 
-Nu iti place deloc sa ai rabdare, mi-a spus.
-Timpul nu e tocmai cel mai bun aliat al meu.
Nu am inteles nici o clipa ce naiba se intampla. Cand a inceput habar nu aveam, iar cand avea sa se termine stia poate doar ambitia mea. Sau el. Inca nu eram sigura daca puteam sa decid eu ceva. Lupta asta de priviri nu mai era intre mine si el. Era intre el si inima mea.
Nimic din ce simteam nu mai era normal. Nimic din ce mai gandeam nu mai putea fi trecut sub semnul rationalului. Poate ca eram acum capabila de fapte pe care le blamam inainte. Poate ca in sfarsit stiam ca nu imi mai pasa de cei din jur. Eram fericita. Puteam fi fericita fara sa am absolut nimic. Iar nimic era tot ce imi doream.
-Hai sa fim nimic! a spus el din nou. Am auzit ca dureaza o vesnicie.
Si am stiut ca locul in care ma aflam era locul unde trebuia sa fiu. Am renuntat la tot. Doar noi puteam fi nimic pentru vesnicie..."

duminică, 29 martie 2015

I choose to be happy. I choose you.



     Ce faci cand trebuie sa alegi intre fericirea ta si a altcuiva?! Raspunsul ar fi al naibii de simplu: alegi mereu fericirea ta. Asa se face. Asa e normal. Dar ce faci atunci cand fericirea ta inseamna sa distrugi nu doar fericirea celuilalt om, ci sa distrugi omul?! Iti faci procese de constiinta inca dinainte si te gandesti ca multi vor fi cei ce te vor judeca. Dar totusi vrei sa alegi fericirea ta. Vrei sa ajungi sa simti ca ai un corp mult prea mic pentru toata fericirea pe care o simti in interior.
     Ce faci atunci cand nesiguranta zilei urmatoare e atat de mare?! Simti cum ti se taie respiratia doar la gandul ca poate maine cand te vei trezi nu va mai trebui sa simti ce ai simtit azi, pentru ca sentimentul ala te-ar distruge definitiv si irevocabil. Ai mai vrea oare sa inchizi ochii noaptea tarziu, cand gandurile nu iti dau pace?!
     Ce faci atunci cand te pierzi intr-un sentiment pe care il credeai de mult pierdut?! Te lasi prada sentimentului si te arunci cu capul inainte de fiecare data. Il lasi sa iti inunde corpul, sa iti fure inima, sa iti piarda mintile, totul doar pentru inca un strop de fericire.
     Ce faci atunci cand te indragostesti fara nici un drept de apel de cea mai nepotrivita persoana, dar care tie iti apare a fi cea mai potrivita persoana din lume?! Atunci e momentul sa incerci ceva nou. E momentul sa te lasi prada sentimentelor, sa uiti de moralitate si sa alegi fericirea ta inaintea fericirii altora, nu mai ti cont de nesiguranta zilei de maine. 
     Asa ca, draga mea, ai face bine sa lupti in continuare pentru ceea ce iti doresti. Uita de gura lumii, nu baga in seama nimic altceva decat ceea ce simti tu. Meriti sa fi fericita, iar fericirea asta nu te forteaza nimeni sa o primesti. Depinde doar de tine daca iti doresti sau nu asta.

vineri, 27 februarie 2015

Oscar and...a friday night



     Am stat in dubii. Cand am vazut titlul am crezut ca e una din cartile alea pentru copii sau o alta poveste trista despre cine stie ce intamplare din viata cine stie carui personaj care la final reuseste sa treaca peste toate. Macar intr-o privinta am avut dreptate. E trista.
     Ieri a venit de la Bookster si am lasat-o pe un colt al mesei cu gandul ca poate nici nu o sa apuc sa o deschid.Mai erau cel putin 5 carti la rand inaintea ei. Azi de dimineata, in timp ce alergam prin camera incercand sa nu intarzii la munca am aruncat un ochi pe ea. Am plecat fara sa o pun in geanta. Si bine am facut. Nu e ceva ce ai putea citi in metrou. Eu stiu ca nu as citi-o in metrou.
     Bun si acum sa va spun si despre ce vorbesc. E vorba despre cartea "Oscar si Tanti Roz" a lui Eric Emmanuel Schmitt. Titlu pueril. Nici descrierea nu am citit-o cand am comandat-o. Nu stiu de ce am comandat-o, dar acum ma felicit pentru alegere.
     Cartea incepe cu "Draga Doamne- Doamne" si de acolo povestea curge atat de lin incat nu iti dai seama cand ajungi la final decat atunci cand la ultima pagina te trezesti ca ai ajuns sa iti stergi lacrimile din coltul ochilor.
     Am devorat povestea micutului Oscar in doar doua ore. Simpla. In timp ce o citeam aveam atatea ganduri in minte, acum parca toate au disparut. Au ramas doar cateva. La fel ca Oscar, in zua de azi sunt poate mii de copii, poate mult mai mult de cateva mii. Copii care ajung atat de constienti de propriul sfarsit la o varsta la care noi ne gandeam la ce jocuri noi sa mai jucam. 
     Clar una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit. Impresionanta, simpla, dar atat de emotionanta. Una din cartile pe care sigur nu o sa le uit prea curand. 
     Multumesc pentru lectia simpla de viata, Oscar!

Nighty night,
Nicolle

luni, 23 februarie 2015

You are monday , baby. I... I am saturday night



     Lasa-ma sa iti spun, baby, m-ai subestimat cam prea mult timp. Nu te invinuiesc. Si eu m-am subestimat prea mult timp. Poate ca am fost prea mult timp fetita cuminte. Poate am crezut prea mult intr-o poveste care vroiam sa fie reala. Doar pentru ca mereu mi-au placut povestile si vroiam ca macar una sa fie reala. Sa fim seriosi! Povestile sunt doar povesti. "Happily ever after" nu a fost niciodata pentru noi, recunoaste! Erai si tu copil. Tu parca ai crezut in povesti mai mult ca mine, dar nu stiu cum se face ca ai invatat tu sa minti mai bine ca mine. Sau am vrut eu sa inchid ochii la minciunile tale. Nu te deranja sa te scuzi, chiar nu mai are rost acum.
     Dragule, daca ai putea sa ma vezi... Asculta, baby, nu ai fost decat o zi de luni! Ce e drept langa mine pareai a fi o zi de joi (parca aduceai bucurie). Eu eram ziua de luni. Stiu ca in mintea mea incepusera sa apara semne de intrebare: "oare nu pot fi mai mult decat luni? nu pot fi macar o seara de joi?".  Normal ca nu puteam fi o joi seara cand eu ridicam mana de fiecare data cand voiam sa vorbesc.  Poate ai fost ziua mea de luni, dar mereu ma tineai si pe mine blocata acolo in ziua aia. Iar eu nu pot fi altceva decat sambata seara. Poate ca ti-am repetat cam mult asta dar acum... acum simt ca traiesc fiecare zi altfel. Si de ce as vrea sa fie zilnic luni?! Iti spun eu ca nu mai vreau. Doar din cand in cand mai e cate o vineri. Poate incepe sa imi placa sa fie "vineri".


Kiss,
Nicolle

P.S. Constiintei mele.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Fifty shades of Valentine's Day


     Poate vei crede ca o sa vorbesc despre filmul cu pricina. As putea. Dar o sa ma opresc la a spune ca l-am vazut azi si nu am fost deloc dezamagita: la asa o carte la ce puteai sa te astepti? La un film de Oscar despre conditia existentei umane. Dar asta e alta discutie.
     E mai degraba vorba despre cealalta vedeta: Valentine's Day. Nu vreau sa fiu rea, dar sarbatoarea asta spala oamenii pe creier. Ieri ma plimbam prin magazine in timp ce asteptam sa ajung undeva si am vazut cozi la toate magazinele de bijuterii. Parca toti baietii erau decisi sa isi ceara prietenele de Valentine's ca in alta zi nu mai apuca. Parca dragostea se vede doar in ziua asta. Pai daca azi ii arati ca o iubesti, in restul anului de ce mai stai langa ea? Nu mai bine o iubesti un an intreg?
     Peste tot e plin de inimioare rosii sub forma de pernute, bomboane, cutii. Toata lumea e indragostita azi, dar nu de persoana de langa el/ea ci de ideea de a face un cadou pentru a avea dupa cu ce se lauda. Si apoi mai sunt si cei singuri care incearca sa se arate imuni la cei din jurul lor care parca au inebunit. 
     Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, e ok sarbatoarea atata timp cat nu cadem in penibilul situatiei si nu facem gesturi de afectiune doar o data pe an. Arata-i in fiecare zi ca il/o iubesti si nu o sa mai conteze ca in ziua aia nu ai avut bani sa ii cumperi un inel cu o piatra imensa sau sa ii umplii sufrageria cu trandafiri. Nu stiu altele cum sunt dar eu as prefera sa primesc cuvinte frumoase in fiecare zi decat un diamant de Valentine's Day.
     Si poate ca Fifty shades of Gray e un film frivol, dar daca Valentine's Day e mai frivol pentru ca ne arata cata ipocrizie zace in noi, nu am putea la fel de bine sa numim ziua asta Fifty shades of Valentine's day?

Kiss. 
Nicole

duminică, 1 februarie 2015

You'll find it where your pride ends


Ploua. Sesiune. Parca nu se mai termina. Nici ploaia nici sesiunea. Iar eu in loc sa invat pierd vremea pe aici incercand sa imi las gandurile sa vorbeasca. Cum ar spune prietena mea Tony "Asta e din seria cacaturi de facut in sesiune". True. Dar tot nu pot sa ma intorc la partea cu sesiunea.
Se pare ca a trecut si ultimul am din viata de student si daca stau sa privesc in urma...s-au schimbat atat de multe. Especially me. 
6 zile pana la retrospectiva. 14 zile pana se incheie capitolul. Bittersweet sadness. Am langa mine oameni minunati care m-au schimbat. Sunt prietenii care au fost mereu acolo si care m-au auzit de atatea ori spunand "Azi nu sunt OK". Lor le promit ca azi spun pentru ultima data "today I'm not so OK". 
Mai e si o Ea (care desi are un El al ei), intotdeauna isi aduce aminte de mine. In ultimul timp au ascultat amandoi atatea prostii care mi-au trecut prin cap incat ma intreb cum de nu m-au expediat inca. Desi El mai intreaba uneori "inca mai suntem prieteni cu prietena aia a ta?". Antisocial mititelul. Incurabil.
Mai sunt si oamenii noi pe care i-am cunoscut. Nu perfecti. Au defectele lor. Nu se abtin din a face greseli. Dar sunt oameni minunati.
Here comes the bad part. Well...not so bad anymore. Daca ma intreba cineva in urma cu un an cum voi fi azi as fi spus fericita, dar nici o secunda nu as fi spus asta gandindu-ma ca voi fi cum sunt azi.
Am invatat ca singuratatea nu e deloc urata desi o uram la inceput. Now is my friend. We drink tea together every morning.
"Alone but not lonely". E ceva ce Ea mi-a tot repetat pana mi-a intrat in cap si adevarul e ca a avut dreptate. Sunt foarte putine momentele in care m-am simtit singura.
Acum ce mai am de facut?!? Nimic. Apparently time solves everything. Doar 14 zile.Si dupa asta 14 zile o luam de la capat. Iar la anu' mai facem o retrospectiva si ne dam seama ca viata asta inca ne poate surprinde.

Kiss.
Nicolle

P.S. Acum te provoc pe tine, draga Ea, sa ne spui cum te-ai schimbat tu in anul ce a trecut.