Never...

Never...

duminică, 18 octombrie 2015

Letter to you

      

        Uneori in viata ne inselam. Ne mintim singuri. Nu pentru ca vrem asta, ci pentru ca la momentul acela consideram ca nu putem fi mai fericiti de atat.La fel ca orice om slab am trecut si eu pe acolo. Am crezut in omul de langa mine si l-am ridicat pe un piedestal crezand ca mai bine de atat nu se poate, ca am gasit limita mea. M-am mintit ca nu pot sa iubesc mai mult de atat, nu pot sa simt mai mult de atat, nu exista mai mult de atat. 
    Am fost distrusa cand universul meu s-a destramat. M-am trezit singura cu visele mele, inconjurata de un negru vid, tarata de prieteni catre linia de plutire, luptand din greu sa dau un sens vietii pe care o traiam zi de zi, convinsa de gandul ca niciodata nu voi mai putea fi la fel de fericita.
       Am avut dreptate: niciodata nu am mai putut fi la fel de fericita. Pentru ca a aparut un el. Acel el. Si am inteles ca pot fi fericita pana peste urechi si...de zeci de mii de ori mai indragostita. Ai aparut tu. Da, tu! Acum cu tine vorbesc. Am inteles in sfarsit ce inseamna ca cineva sa dea sens zilelor tale. Pentru ca asta faci, dai sens zilelor mele. M-ai invatat sa am incredere oarba cand ma indoiam de propriile mele cuvinte, iar acum sunt fericita ca mi-am infrant temerile. Nu sunt suficiente cuvintele sa iti pot spune cam cate lucruri bune ai reusit sa faci in asa putin timp. Tu ma faci sa ma simt mai vesela, mai fericita si mai indragostita ca niciodata. Tu ma faci sa cred in visele mele nebunesti. Iar pentru toate astea nu o sa pot niciodata sa iti multumesc suficient de mult.

luni, 12 octombrie 2015

And there is a moment when you understand why it didn't worked before...



     Si e atat de liniste si pace aici in bratele tale. Nu as mai vrea sa ma misc de aici niciodata. Imi lipesc urechea de pieptul tau si pot sa aud cum inima iti bate cu putere. Si a mea bate la fel, stai linistit. Inchid ochii si totusi iti simt privirea cum ma mangaie usor.
     Iti tot repet sa nu ne grabim, sa facem totul la momentul potrivit, iar tu imi tot repeti daca exista un momentu potrivit pentru a face lucrurile. E ca un carusel ce s-a invartit poate prea rapid. Ca o melodie care iti intra in cap fara sa vrei si te trezesti fredonand-o zi dupa zi. Am ajuns sa te fredonez zi dupa zi.
     Primul sarut...prima data cand m-ai tinut de mana. Cat de multe momente in asa de putin timp. De parca am trait deja o viata cu tine. Si o viata si tot nu pare de ajuns. 
     Atat de liniste aici in bratele tale... Ce mai conteaza ca e luni sau vineri, ca e frig sau cald?! Tu esti aici. Eu sunt aici. Si timpul pare sa se opresca, iar eu ma simt un copil prostut din nou. Acum, strange-ma tare in brate si nu ma mai lasa sa plec. Intr-un final stiu ca am ajuns acasa.