Never...

Never...

vineri, 5 decembrie 2014

Storms don't last forever


"     Am sa iti spun o poveste, draga mea. O alta poveste din seria cu care te-am obijnuit. Stiu ca atunci cand erai mica iti placea sa asculti povesti cu printi si printese in care finalul era mereu fericit. Dar tu nu mai esti mica, iar printii si printesele nu mai exista demult.
       Povestea asta e despre un borcan plin de vise. Atat de plin incat abia se mai putea inchide. De ce era atat de special borcanul acesta de vise?! Pentru ca era al lor, doi ei, un el si o ea care au construit in timp o lume a lor, plina de sperante si planuri marete. Dar intr-o zi el a trebuit sa plece pentru o vreme, iar ea i-a incredintat borcanul lor de vise. Stia ca la el va fi in siguranta, dar nu a fost asa.
       Cand s-a intors, el i-a inapoiat borcanul aproape gol si i-a spus ca el nu e persoana potrivita care sa il pazeasca. Asa ca a plecat lasandu-i ei doar resturile viselor. Dar ea nu a renuntat. Cu borcanul aproape gol, cu increderea sfaramata, cu un pumn de vise ce i se scurgeau printre degete, ea a continuat sa mearga pe drumul ei. Si a mers, si a tot mers, niciodata nu a dat inapoi nici macar o secunda. Nu au contat nici vantul nici ploaia care i se impotriveau, nu a contat nici macar cat de greu trecea timpul in lumea ei mica.
      Vrei sa stii ce s-a intamplat cu ea?! Nimic special. Ea inca spera ca furtuna ei sa se incheie curand, deoarece a vazut cateva raze de soare undeva in departare. Daca o vei cauta o vei gasi ratacind zi dupa zi in colturile cele mai ascunse ale sufletului tau. Da, draga mea, ea esti tu! Vad inca in ochii tai cum nu renunti, cum inca iti chinui fiecare farama din resturile de suflet care ti-au mai ramas, inca mai vad speranta. Si stiu ca intr-o zi o sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti. Tu nu esti genul care renunta usor..."

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Hello winter!

https://www.youtube.com/watch?v=GcyRPn__V9o

"     Din cana de ceai lasata pe masa ies aburi, iar in camera a inceput sa miroasa a portocale. E tarziu, iar afara s-a intunecat de ore bune. Ma apropii de geam si privesc afara. Sunt cateva minute de cand a inceput sa ninga incet, asezat. Iarna asta iar reuseste sa rascoleasca in mine o sumedenie de sentimente. Amintirile au un gust dulce amarui in mintea mea.
        E din nou acea perioada a anului in care entuziasmul meu depaseste Casa Poporului, in care nu ma pot abtine sa nu exclam de fericire de fiecare data cand vad luminile orasului apinse. Si totusi ceva parca nu mai e la fel. Parca nu ma mai inunda acelasi entuziasm, iar Casa Poporului trebuie sa se fi micsorat enorm de mult ca sa poata fi cuprinsa in valul meu de emotie. 
       Sorb usor din cana de ceai si imi dau seama: eu nu mai sunt eu. M-am pierdut Craciunul trecut si acum e prea tarziu sa ma mai pot intoarce la tot ce eram. O data cu ultimul brad de Craciun desfacut s-a dus toata magia, povestea s-a destramat, visul a devenit cosmar, ochii nu au mai scanteiat la gandul ca se apropie sezonul cadourilor.
       'Hello winter!' imi spun in minte si privesc in continuare la zapada de afara. Undeva, departe de toate astea, intr-o alta sfera, sufletul tresalta la fiecare fulg de nea. 'E din nou iarna', imi spun, 'dar la ce bun, daca nimic nu te mai poate aduce inapoi. Esti pierduta acum in tot ceea ce te inconjoara iar ancora ta a disparut de mult. De ce mai lasi sa iti intunece sufletul amintitrea unui om care te-a uitat demult?! Pentru ca asa sunt eu, pentru ca nu pot fi altfel' raspunde constiinta. Si realizez ca inca bucati din vechea eu stau la panda, gata sa iasa din nou la suprafata si sa se bucure de fiecare clipa.
       'Hello winter!' imi spun din nou in mintea mea. Poate ca nu sunt atat de pierduta, totusi. Si totusi poate ca pot reinventa sarbatorile an de an pana cand, in sfarsit, calea va fi destul de clara pentru a putea gasi drumul inapoi. "

luni, 24 noiembrie 2014

Azi...azi am chef de tine...



"     Azi a fost una din acele zile. Una din zilele in care te simt inca aici langa mine. Am incercat sa te alung, am incercat sa fug departe de tine, sa ma mint ca nu mai existi, ca ai disparut, dar azi inima nu mi-am putut-o minti.
     Toate locurile astea sunt atat de pline de tine, parca fiecare obiect mai poarta inca atingerea ta. Azi nu am putut dormi pe jumatatea ta de pat. Daca cineva vreodata iti ocupa locul, tu cum vei mai sti sa te intorci?! Perna inca mai poarta ramasite fantomatice ale parfumului tau. Azi am purtat tricoul tau. Am vrut sa iti simt ultima imbratisare din nou si din nou pana cand uitam ca tu nu mai esti aici. 
Azi am incercat sa umplu spatiul tau cu amintirea ta. Nesemnificativ, stiu, dar asta e tot ce mi-a ramas dupa atata timp. Azi am rememorat toate gesturile infinit de mici, dar care au reusit sa mi te dea inapoi fie si pentru cateva secunde. Inca iti mai simt sarutul pe frunte, inca vad cum degetele noastre se impletesc in cea mai sincera declaratie nespusa, inca te vad asteptandu-ma sa ajung acasa si sa ma iei in brate. Inca astept seara in care sa ma cuibaresc din nou la pieptul tau. Pe toate le-am ascuns acolo undeva, dar azi...azi am chef de tine din nou. Azi nu mai e vorba despre ce e corect. E vorba despre ce inima vrea, despre ce ea cere.
     Si nu vreau sa ma vindec. Nu mai vreau sa ma vindec de boala in care te-ai transformat. Vreau sa las totul sa ma consume pana la ultima suflare, iar atunci cand ma voi stinge, sa ma sting in imbratisarea ta. Si stiu ca vreau prea mult, dar fara tine nu exista loc caruia sa ii apartin, si stiu ca poate undeva acolo si tu iti cauti o cale inapoi spre mine. Dar singurul lucru pe care nu il pot nega e ca niciodata nu va putea fi un "Adio!". "

joi, 20 noiembrie 2014

Daca te-as avea,oare te-as mai vrea?




"     - Asculta bine ce am de spus pentru ca nu o sa repet de doua ori! a spus ridiscandu-se hotarata de pe scaun. M-am saturat sa tot las timpul sa treaca si sa astept sa se intample nimic! Pur si simplu nu imi place nici atitudinea ta, nici felul in care imi vorbesti, cu atat mai putin minciunile tale.
     El doar statea si asculta, fara sa ridice ochii din pamant. Vina ii apasa pe umeri mai mult ca atunci cand a luat decizia gresita, chiar daca stia ca e gresita. Nu putea decat sa stea in fata ei si sa ii priveasca hotararea cu care avea sa il infrunte si sa il distruga in doar cateva minute.
     -Am iertat suficient, dar tu ai distrus prea mult din propria-mi fiinta.Degeaba imi arati acum regrete si pareri de rau. Ele nu pot repara nici un sfert din tot ce ai distrus. Si sa stii ca ma bucur acum de fiecare moment al tau de agonie, asa cum si tu te bucurai in momentele mele cele mai rele. Nu ti-am gresit si stii prea bine ca eram singura fiinta din lumea asta care ar fi sacrificat orice pentru tine.M-as fi sacrificat chiar si pe mine. Acum tot ce vreau e sa pleci, sa dispari din lumea mea, sa uit ca ai existat vreodata. Sa fie ca si cand nu ai fi existat!
     Statea dreapta, tintuindu-l cu privirea. Avea ochii umezi, dar plini de flacara unei uri mistuitoare. Vroia doar sa il vada plecand, sa il umileasca, asa cum el a umilit-o atunci cand a ranit-o. L-a privit cum se ridica resemnat, cu capul plecat si se apropie de ea. Cand a ajuns suficient de aproape a privit-o in ochi pret de cateva secunde apoi a iesit pe usa fara sa priveasca inapoi.
     Era a doua oara cand pasea pe aceeasi usa si cand reusea sa sfarame in ea si ultimul dram de umanitate. Ar fi vrut sa poata sa aiba curaj ca macar de data asta sa il opreasca, sa il roage sa se intoarca. Ar fi vrut sa ii poata spune ca deja l-a iertat demult si ca tot ce vroia era ca el sa se intoarca. Ar fi vrut sa poata avea curajul sa ii spuna ca l-ar alege pe el.L-ar alege pe el de 100 de ori in 100 de vieti, in oricare versiune a realitatii lor...l-ar cauta, l-ar gasi si l-ar alege pe el din nou si din nou, la infinit. Mereu si pentru totdeauna. 
     Dar nu putea. Chiar daca parea dura si puternica, in interiorul ei se prabusise demult. Iar in mintea ei nu mai plutea decat un singur gand: daca te-as avea avea din nou, oare te-as mai vrea?!? "

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Ea ar fi facut orice pentru el.El doar a plecat...



          Pasi o purtau incet catre un loc pe care, candva il numea acasa. Acum era doar ascunzatoarea ei. Vantul ii taia fata cu asprime, dar ei nu ii pasa. Oricat de frig putea fi afara, in sufletul ei era cu mult mai rece. Pentru ca atunci cand el a plecat a luat tot, i-a luat si sufletul care o incalzea, i-a luat si inima care batea cu putere in pieptul ei. Acum tot ce a  mai ramas din ea era carcasa unui  om care a iubit cu toata fiinta lui, mai presus de orice altceva.
          Alta data nu ar fi simtit deloc frigul si nu ar fi vazut norii ce se inghesuiau in dimineata asta pe cer. Alta data ar fi mers zambind, privind pe oricine in ochi. Azi nu putea privi pe nimeni. Doar pe el ar fi vrut sa il intalneasca.Pe el ar fi putut sa il priveasca in ochi. Stia ca ochii i s-ar umple de lacrim, iar vocea i-ar tremura de manie. L-ar lovi cu pumnii in piept si i-ar reprosa tot ce acum nu o lasa sa fie fericita, l-ar ura si iubi din nou, in acelasi timp, cu atata ardoare incat s-ar stinge ca o flacara.
          Atata fericire ii inunda trupul, atata dorinta de mai bine pentru ziua de maine. Acum tot ce stie e ca vrea sa inchida ochii si cand se trezeste sa realizeze ca totul a fost doar un cosmar. Dar visul asta se repeta de prea mult timp in fiecare zi ca sa mai fie doar un vis. Ea...ar fi facut absolut orice pentru el, i-ar fi dat si ultima picatura de sange care ii mai curgea prin vene, doar sa stie ca e fericit, dar tot ce a primit in schimb...el a plecat. Si i-a golit lumea, a secat-o de ultimul strop de putere, de vise,de emotii, de tot ce o facea sa fie ea.
       Acum e doar un suflet ratacit ce nu isi mai poate gasi linistea in bratele nimanui. E doar pierduta intr-o lume prea mare ca sa o poata intelege.

miercuri, 1 octombrie 2014

To do list



    Azi a fost prima zi de facultate, prima zi din octombrie si cum la orice inceput nou de drum iti stabilesti si ceea ce ai vrea sa faci in urmatoarea perioada...m-am gandit sa am si eu un to do list. Nu stiucate din ele se vor si indeplini, cate vor ramane la stadiul de proiecte. Tot ce conteaza e ca asta este lista mea.

    1. Sa petrec mai mult timp cu mine. De cele mai multe ori un program incarcat inseamna si mai putin timp pentru tine. 

    2. Sa termin de citit cel putin 10 carti. 3 sunt deja incepute de ceva vreme, insa nici una nu s-a bucurat de suficienta atentie. In curant trebuie sa reusesc. :)

    3.Sa vizitez un loc drag. Si aici ma refer la unul din locurile care ma lasa fara respiratie doar cand ma gandesc la ele, iar primele doua care imi vin in minte sunt Sibiu ( de fiecare data cand ma reintorc acolo o fac cu bucurie) sau, de ce nu, Londra (locul ala chiar reuseste sa ma lase cu respiratia taiata doar cand ma gandesc la el).

    4. Sa imi petrec mai mult timp cu prietena mea cea mai buna. Stiu ca dupa 20 de ani de prietenie nu prea mai e importanta cantitatea de timp petrecuta impreuna, ci calitatea, dar acum ca se apropie un nou eveniment in viata ei...trebuie sa fiu aproape de ea.4

    5.Sa imi termin facultatea. Stiu ca anul 2 la master suna promitator si toti se asteapta sa ma vada la finalul acestei perioade cu o diploma in mana, insa eu vreau doua ( o sa o recuperez si pe cea de licenta ;) ) .

    6.Promovarea. Da, de cand am inceput munca nu ma gandesc decat ca as vrea sa fiu suficient de buna sa avansez. Imi place job-ul meu.

    7.Sa vad marea iarna. Cazinoul din Constanta plin de gheata. Asta e telul meu pentru iarna asta si sigur voi face tot posibilul sa ajung sa il vad.

    8.Sa sar cu parasuta si cu coarda elastica. Bine, coarda elastica poate sa mai astepte, dar cu parasuta sigur vreau sa incerc. Imi e dor de putina adrenalina.

    9. Sa mai urc si eu la volan. Si nu pe scaunul din dreapta. Destul de riscant ce spun eu aici, dar presimt ca practica face minuni cu mine.

    10. Last but not least...to fall in love again. Hmm, suna putin cam personal si poate ca pana acum s-a indeplinit macar pe jumatate, dar tare as vrea sa vad si cealalta jumatate.

    Cam aste asunt planurile mele la inceput de toamna. Daca le mai citesc acum o data sigur mi se vor parea cam fanteziste unele, dar... face bine sa visezi uneori, nu?!?

Love, love, love,
Nicolle. 

luni, 29 septembrie 2014

L'entends-tu? Est-ce que tu me vois?



"     M-am lasta pierduta in noianul de zile fara sa am o tinta anume. Am plutit in deziluzie, disperare, durere, dar mai ales mi-am lasat sufletul cuprins de ura. O ura care treptat incepuse sa ma dezumanizeze si simteam cum sentimetele dispar pe rand. Au fost atatea luni in care m-am trezit diminetile tarziu, doar pentru a ma duce la culcare seara devreme, atatea luni in care asteptam sa treaca ceas dupa ceas si in adancul sufletului speram sa se intample ceva, sa se schimbe ceva. De fapt asteptam ca durerea sa ma sece si sa ma consume pana la ultima farama de putere.
        Dar toate astea s-au schimbat intr-o singura zi. Si ziua aceea a fost cea in care mi-am dat seama ca, pe nesimtite, ai patruns in mintea si in sufletul meu. Nu pot sa inteleg nici azi cum ai ajuns acolo sau ce ai cautat, dar stiu ca acum nu mai vreau sa stiu. Stiu doar ca pot sa te privesc in ochi fara sa imi fie teama de ce va urma si mai stiu ca atunci cand imi zambesti totul va fi bine.
          Am lasat timpul sa treaca de cand tu mi te tot plimbi prin minte si am sperat sa pleci de acolo, dar te incapatanezi din toate puterile sa nu lasi lucrurile sa fie asa. Iar atunci cand vreau sa te gonesc, stii mereu sa te apropii putin mai mult cu un gest care poate parea nesemnificativ. 
       Si imi zambesti cu intreg corpul tau si emani veselie: ochii iti rad si scanteie, iar fata ti se insenineaza de fiecare data. Imi place felul tau de a zambi asa, strengareste. E ca si cand incerci sa furi ceva. dar tot ce furi se pare ca sunt inimi .
         Nu stiu exact ce simti. Sincer imi e putin frica sa stiu. Imi e frica sa nu pierd sentimentul asta exact atunci cand l-am cunoscut mai bine. Intelegi tu, oare, toate astea? Ma vezi tu la fel cum te vad eu? Sau macar ma vezi? "

joi, 25 septembrie 2014

As if you never existed...




       A trecut atat de mult timp de cand nu am mai intrat in camera asta... Candva peretii erau plini de fotografii ce imi aduceau aminte de fiecare moment, acum ramele au ramas goale, doar ici si colo cate o noua poza care imi aduce aminte ca am deschis o noua usa. Ultima data cand am iesit de aici era intuneric si frig, Ca si cand atunci cand ai plecat ai luat cu tine tot. Acum, undeva intr-un colt, zac pe podea cateva cutii in care am ingropat tot trecutul nostru. Le-am deschis de curiozitate si mi-am dat seama ca tot ce e acolo imi pare acum atat de strain. Lucruri de care alta data nu puteam lipsi, acum zac uitate si pline de praf. Pana si amintirea ta zace acolo uitata.
     Acum e mai multa lumina, iar ferestrele sunt larg deschise. De afara adie un vant usor si imprastie peste tot imprejur un miros umed. Miroase din nou a toamna, dar de data aceasta toamna nu mai poarta parfumul tau si dupa mult timp respir usurata. Cred ca aveam nevoie sa uit parfumul tau. Aveam nevoie sa ma desprind de tine. 
        Un alt parfum umple aerul si pentru prima oara dupa mult timp simt cum ma infioara, mai tare decat o facea parfumul tau. Parul lui nu e saten ca al tau, iar ochii lui nu sunt nici pe departe spalaciti ca ai tai, dar cred ca asta m-a facut sa imi pierd mintile atunci cand imi spuneam ca niciodata nu o sa mai acord cuiva atata incredere. 
         Sa stii ca iarba pare mai frumoasa acum, toamna, chiar daca nu mai e verde, iar cerul e superb chiar si atunci cand e plin de nori. Am uitat sa mai fiu trista in zilele mohorate si ploioase. Daca inainte imi placea melancolia zilelor ploioase de toamna, acum stiu doar sa zambesc larg si sa primesc drept raspuns zambetul ochilor lui.
      E ca si cand ma aflu prinsa in spatiul asta cu el de o vesnicie si nu imi doresc sa mai plec niciodata. Daca cu tine imi doream siguranta unei vieti impreuna, ei bine, cu el imi doresc nesiguranta zilei de maine, dar aroma clipelor de azi,
        Asa ca nu te mai astepta sa ma mai vezi vreodata. Am promis sa nu ma mai intorc. Iar pentru mine e ca si cand nu ai fi existat...


Nicolle.

marți, 3 iunie 2014

Decode






Am încetat să mai cred.

Iar asta e prima minciună pe care o spun zi de zi. Adevărul e că nu am încetat să cred în ceea ce vreau şi în visele mele, în ceea ce simt. Nu am încetat nici o secundă să îmi spun că pot mai mult decât se vede, chiar dacă uneori e al naibii de greu, mai ales atunci când nimeni nu mai crede în tine. Pot spune că am avut tot, dar am pierdut tot la fel de repede şi am încetat să mai caut o explicaţie pentru că nu mai vreau să aud scuze şi regrete care nu mai fac nici doi lei pentru mine. Nici o explicaţie nu va putea fi suficientă.

Totul conta cândva... chiar şi tu. Acum nu mai ştiu ce să cred. Poate dacă mă întrebai săptămâna trecută, eram suficient de naivă să spun că pot să cred, să iert. Acum sunt suficient de matură să spun că nu pot decât să mă accept pe mine aşa cum sunt.

Am lăsat timpul să curgă, în speranţa că el vindeca. Poate pentru că aşa m-au învăţat toţi să fac sau pentru că eram prea naivă să mai sper. Adevărul era că nu aveam nevoie de ceva care să îmi vindece rănile, doar vroiam să înţeleg. Acum nu mai vreau!

Ce mi-a rămas acum?! Mi-a rămas drumul, mi-a rămas un viitor plin de lucruri noi pe care îl privesc mereu cu teamă şi entuziasm. Mie m-a rămas tot. Nu mai simt că am pierdut ceva pentru că nu am pierdut nimic. Şi chiar de am pierdut ceva sunt sigură că nu era aşa important dacă a trebuit să dispară din viaţa mea. Şi simt că abia acum încep să merg pe drumul meu, departe de tot ce mă ţinea pe loc.

Şi totuşi nu am încetat să cred...