Pasi o purtau incet catre un loc pe care, candva il numea acasa. Acum era doar ascunzatoarea ei. Vantul ii taia fata cu asprime, dar ei nu ii pasa. Oricat de frig putea fi afara, in sufletul ei era cu mult mai rece. Pentru ca atunci cand el a plecat a luat tot, i-a luat si sufletul care o incalzea, i-a luat si inima care batea cu putere in pieptul ei. Acum tot ce a mai ramas din ea era carcasa unui om care a iubit cu toata fiinta lui, mai presus de orice altceva.
Alta data nu ar fi simtit deloc frigul si nu ar fi vazut norii ce se inghesuiau in dimineata asta pe cer. Alta data ar fi mers zambind, privind pe oricine in ochi. Azi nu putea privi pe nimeni. Doar pe el ar fi vrut sa il intalneasca.Pe el ar fi putut sa il priveasca in ochi. Stia ca ochii i s-ar umple de lacrim, iar vocea i-ar tremura de manie. L-ar lovi cu pumnii in piept si i-ar reprosa tot ce acum nu o lasa sa fie fericita, l-ar ura si iubi din nou, in acelasi timp, cu atata ardoare incat s-ar stinge ca o flacara.
Atata fericire ii inunda trupul, atata dorinta de mai bine pentru ziua de maine. Acum tot ce stie e ca vrea sa inchida ochii si cand se trezeste sa realizeze ca totul a fost doar un cosmar. Dar visul asta se repeta de prea mult timp in fiecare zi ca sa mai fie doar un vis. Ea...ar fi facut absolut orice pentru el, i-ar fi dat si ultima picatura de sange care ii mai curgea prin vene, doar sa stie ca e fericit, dar tot ce a primit in schimb...el a plecat. Si i-a golit lumea, a secat-o de ultimul strop de putere, de vise,de emotii, de tot ce o facea sa fie ea.
Acum e doar un suflet ratacit ce nu isi mai poate gasi linistea in bratele nimanui. E doar pierduta intr-o lume prea mare ca sa o poata intelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu