" Am sa iti spun o poveste, draga mea. O alta poveste din seria cu care te-am obijnuit. Stiu ca atunci cand erai mica iti placea sa asculti povesti cu printi si printese in care finalul era mereu fericit. Dar tu nu mai esti mica, iar printii si printesele nu mai exista demult.
Povestea asta e despre un borcan plin de vise. Atat de plin incat abia se mai putea inchide. De ce era atat de special borcanul acesta de vise?! Pentru ca era al lor, doi ei, un el si o ea care au construit in timp o lume a lor, plina de sperante si planuri marete. Dar intr-o zi el a trebuit sa plece pentru o vreme, iar ea i-a incredintat borcanul lor de vise. Stia ca la el va fi in siguranta, dar nu a fost asa.
Cand s-a intors, el i-a inapoiat borcanul aproape gol si i-a spus ca el nu e persoana potrivita care sa il pazeasca. Asa ca a plecat lasandu-i ei doar resturile viselor. Dar ea nu a renuntat. Cu borcanul aproape gol, cu increderea sfaramata, cu un pumn de vise ce i se scurgeau printre degete, ea a continuat sa mearga pe drumul ei. Si a mers, si a tot mers, niciodata nu a dat inapoi nici macar o secunda. Nu au contat nici vantul nici ploaia care i se impotriveau, nu a contat nici macar cat de greu trecea timpul in lumea ei mica.
Vrei sa stii ce s-a intamplat cu ea?! Nimic special. Ea inca spera ca furtuna ei sa se incheie curand, deoarece a vazut cateva raze de soare undeva in departare. Daca o vei cauta o vei gasi ratacind zi dupa zi in colturile cele mai ascunse ale sufletului tau. Da, draga mea, ea esti tu! Vad inca in ochii tai cum nu renunti, cum inca iti chinui fiecare farama din resturile de suflet care ti-au mai ramas, inca mai vad speranta. Si stiu ca intr-o zi o sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti. Tu nu esti genul care renunta usor..."
