Hello winter!

https://www.youtube.com/watch?v=GcyRPn__V9o

"     Din cana de ceai lasata pe masa ies aburi, iar in camera a inceput sa miroasa a portocale. E tarziu, iar afara s-a intunecat de ore bune. Ma apropii de geam si privesc afara. Sunt cateva minute de cand a inceput sa ninga incet, asezat. Iarna asta iar reuseste sa rascoleasca in mine o sumedenie de sentimente. Amintirile au un gust dulce amarui in mintea mea.

        E din nou acea perioada a anului in care entuziasmul meu depaseste Casa Poporului, in care nu ma pot abtine sa nu exclam de fericire de fiecare data cand vad luminile orasului apinse. Si totusi ceva parca nu mai e la fel. Parca nu ma mai inunda acelasi entuziasm, iar Casa Poporului trebuie sa se fi micsorat enorm de mult ca sa poata fi cuprinsa in valul meu de emotie. 

       Sorb usor din cana de ceai si imi dau seama: eu nu mai sunt eu. M-am pierdut Craciunul trecut si acum e prea tarziu sa ma mai pot intoarce la tot ce eram. O data cu ultimul brad de Craciun desfacut s-a dus toata magia, povestea s-a destramat, visul a devenit cosmar, ochii nu au mai scanteiat la gandul ca se apropie sezonul cadourilor.

       'Hello winter!' imi spun in minte si privesc in continuare la zapada de afara. Undeva, departe de toate astea, intr-o alta sfera, sufletul tresalta la fiecare fulg de nea. 'E din nou iarna', imi spun, 'dar la ce bun, daca nimic nu te mai poate aduce inapoi. Esti pierduta acum in tot ceea ce te inconjoara iar ancora ta a disparut de mult. De ce mai lasi sa iti intunece sufletul amintitrea unui om care te-a uitat demult?! Pentru ca asa sunt eu, pentru ca nu pot fi altfel' raspunde constiinta. Si realizez ca inca bucati din vechea eu stau la panda, gata sa iasa din nou la suprafata si sa se bucure de fiecare clipa.

       'Hello winter!' imi spun din nou in mintea mea. Poate ca nu sunt atat de pierduta, totusi. Si totusi poate ca pot reinventa sarbatorile an de an pana cand, in sfarsit, calea va fi destul de clara pentru a putea gasi drumul inapoi. "

Azi...azi am chef de tine...

"     Azi a fost una din acele zile. Una din zilele in care te simt inca aici langa mine. Am incercat sa te alung, am incercat sa fug departe de tine, sa ma mint ca nu mai existi, ca ai disparut, dar azi inima nu mi-am putut-o minti.

     Toate locurile astea sunt atat de pline de tine, parca fiecare obiect mai poarta inca atingerea ta. Azi nu am putut dormi pe jumatatea ta de pat. Daca cineva vreodata iti ocupa locul, tu cum vei mai sti sa te intorci?! Perna inca mai poarta ramasite fantomatice ale parfumului tau. Azi am purtat tricoul tau. Am vrut sa iti simt ultima imbratisare din nou si din nou pana cand uitam ca tu nu mai esti aici. 

Azi am incercat sa umplu spatiul tau cu amintirea ta. Nesemnificativ, stiu, dar asta e tot ce mi-a ramas dupa atata timp. Azi am rememorat toate gesturile infinit de mici, dar care au reusit sa mi te dea inapoi fie si pentru cateva secunde. Inca iti mai simt sarutul pe frunte, inca vad cum degetele noastre se impletesc in cea mai sincera declaratie nespusa, inca te vad asteptandu-ma sa ajung acasa si sa ma iei in brate. Inca astept seara in care sa ma cuibaresc din nou la pieptul tau. Pe toate le-am ascuns acolo undeva, dar azi...azi am chef de tine din nou. Azi nu mai e vorba despre ce e corect. E vorba despre ce inima vrea, despre ce ea cere.

     Si nu vreau sa ma vindec. Nu mai vreau sa ma vindec de boala in care te-ai transformat. Vreau sa las totul sa ma consume pana la ultima suflare, iar atunci cand ma voi stinge, sa ma sting in imbratisarea ta. Si stiu ca vreau prea mult, dar fara tine nu exista loc caruia sa ii apartin, si stiu ca poate undeva acolo si tu iti cauti o cale inapoi spre mine. Dar singurul lucru pe care nu il pot nega e ca niciodata nu va putea fi un "Adio!". "

Daca te-as avea,oare te-as mai vrea?

"     - Asculta bine ce am de spus pentru ca nu o sa repet de doua ori! a spus ridiscandu-se hotarata de pe scaun. M-am saturat sa tot las timpul sa treaca si sa astept sa se intample nimic! Pur si simplu nu imi place nici atitudinea ta, nici felul in care imi vorbesti, cu atat mai putin minciunile tale.
     El doar statea si asculta, fara sa ridice ochii din pamant. Vina ii apasa pe umeri mai mult ca atunci cand a luat decizia gresita, chiar daca stia ca e gresita. Nu putea decat sa stea in fata ei si sa ii priveasca hotararea cu care avea sa il infrunte si sa il distruga in doar cateva minute.
     -Am iertat suficient, dar tu ai distrus prea mult din propria-mi fiinta.Degeaba imi arati acum regrete si pareri de rau. Ele nu pot repara nici un sfert din tot ce ai distrus. Si sa stii ca ma bucur acum de fiecare moment al tau de agonie, asa cum si tu te bucurai in momentele mele cele mai rele. Nu ti-am gresit si stii prea bine ca eram singura fiinta din lumea asta care ar fi sacrificat orice pentru tine.M-as fi sacrificat chiar si pe mine. Acum tot ce vreau e sa pleci, sa dispari din lumea mea, sa uit ca ai existat vreodata. Sa fie ca si cand nu ai fi existat!
     Statea dreapta, tintuindu-l cu privirea. Avea ochii umezi, dar plini de flacara unei uri mistuitoare. Vroia doar sa il vada plecand, sa il umileasca, asa cum el a umilit-o atunci cand a ranit-o. L-a privit cum se ridica resemnat, cu capul plecat si se apropie de ea. Cand a ajuns suficient de aproape a privit-o in ochi pret de cateva secunde apoi a iesit pe usa fara sa priveasca inapoi.
     Era a doua oara cand pasea pe aceeasi usa si cand reusea sa sfarame in ea si ultimul dram de umanitate. Ar fi vrut sa poata sa aiba curaj ca macar de data asta sa il opreasca, sa il roage sa se intoarca. Ar fi vrut sa ii poata spune ca deja l-a iertat demult si ca tot ce vroia era ca el sa se intoarca. Ar fi vrut sa poata avea curajul sa ii spuna ca l-ar alege pe el.L-ar alege pe el de 100 de ori in 100 de vieti, in oricare versiune a realitatii lor...l-ar cauta, l-ar gasi si l-ar alege pe el din nou si din nou, la infinit. Mereu si pentru totdeauna. 
     Dar nu putea. Chiar daca parea dura si puternica, in interiorul ei se prabusise demult. Iar in mintea ei nu mai plutea decat un singur gand: daca te-as avea avea din nou, oare te-as mai vrea?!? "

Ea ar fi facut orice pentru el.El doar a plecat...

https://www.youtube.com/watch?v=HCpr_10YzGg

          Pasi o purtau incet catre un loc pe care, candva il numea acasa. Acum era doar ascunzatoarea ei. Vantul ii taia fata cu asprime, dar ei nu ii pasa. Oricat de frig putea fi afara, in sufletul ei era cu mult mai rece. Pentru ca atunci cand el a plecat a luat tot, i-a luat si sufletul care o incalzea, i-a luat si inima care batea cu putere in pieptul ei. Acum tot ce a  mai ramas din ea era carcasa unui  om care a iubit cu toata fiinta lui, mai presus de orice altceva.

          Alta data nu ar fi simtit deloc frigul si nu ar fi vazut norii ce se inghesuiau in dimineata asta pe cer. Alta data ar fi mers zambind, privind pe oricine in ochi. Azi nu putea privi pe nimeni. Doar pe el ar fi vrut sa il intalneasca.Pe el ar fi putut sa il priveasca in ochi. Stia ca ochii i s-ar umple de lacrim, iar vocea i-ar tremura de manie. L-ar lovi cu pumnii in piept si i-ar reprosa tot ce acum nu o lasa sa fie fericita, l-ar ura si iubi din nou, in acelasi timp, cu atata ardoare incat s-ar stinge ca o flacara.

          Atata fericire ii inunda trupul, atata dorinta de mai bine pentru ziua de maine. Acum tot ce stie e ca vrea sa inchida ochii si cand se trezeste sa realizeze ca totul a fost doar un cosmar. Dar visul asta se repeta de prea mult timp in fiecare zi ca sa mai fie doar un vis. Ea...ar fi facut absolut orice pentru el, i-ar fi dat si ultima picatura de sange care ii mai curgea prin vene, doar sa stie ca e fericit, dar tot ce a primit in schimb...el a plecat. Si i-a golit lumea, a secat-o de ultimul strop de putere, de vise,de emotii, de tot ce o facea sa fie ea.

       Acum e doar un suflet ratacit ce nu isi mai poate gasi linistea in bratele nimanui. E doar pierduta intr-o lume prea mare ca sa o poata intelege.