Never...

Never...

joi, 30 aprilie 2015

Rihanna's gun, baby!


"Nu mai ascunde telefonul, dragule! Chiar nu e nevoie. Am inteles ca ea e cea importanta din moment ce ii raspunzi la fiecare cinci secunde. Nu, nu ma intelege gresit. Nu am nimic cu ea. Nici cu tine nu am nimic din cate se pare. In jocul asta nebun de trei eu sunt cea fara partener. Tu ai mereu o plasa de siguranta. Eu sunt nebunul din jocul de sah pe care preferi de fiecare data sa il sacrifici. Ce ciudat suna "nebunul". La fel de bine ai putea sa spui si "nebuna". Nebuna am fost in secunda in care am zambit la complimentele tale, la soaptele spuse la ureche. Ah, ce nebuna! Dar s-a terminant sa stii. Si nu e o amenintare. S-a terminat cu complimentele si cuvintele frumoase. S-a terminat cu zambetele lungi si cuvintele cu subinteles. Mi-am luat tot bagajul. E tot aici: toate sentimentele mele au incaput in gentuta asta de umar pe care o sa o iau cu mine la plecare. Nu vroiam sa ma alegi pe mine pentru ca eram mai buna ca ea. Am vrut doar sa ma alegi pe mine si atat. Fara motive si explicatii. Dar nu ai facut-o asa ca plec."

A rupt pagina si a aruncat-o. Era destul de curajoasa sa scrie toate astea, dar era suficient de fricoasa sa renunte la sentimentele ei. Si-a sters ultima lacrima si a zambit. Era momentul sa iasa in lume si sa isi joace rolul cu demnitate: fericirea ei era de invidiat pentru multi, dar nimeni nu avea sa stie cate lacrimi amare se ascundeau in spate.

joi, 16 aprilie 2015

Let's be nothing! I heard it lasts forever...



"Ma privea si puteam sa vad dincolo de zambetul acela. Pentru ca nu zambea pur si simplu. Ii zambeau pana si ochii.Si desi simteam ca detin controlul in totalitate, abia atunci am inteles: el detinea controlul. 
-Nu iti place deloc sa ai rabdare, mi-a spus.
-Timpul nu e tocmai cel mai bun aliat al meu.
Nu am inteles nici o clipa ce naiba se intampla. Cand a inceput habar nu aveam, iar cand avea sa se termine stia poate doar ambitia mea. Sau el. Inca nu eram sigura daca puteam sa decid eu ceva. Lupta asta de priviri nu mai era intre mine si el. Era intre el si inima mea.
Nimic din ce simteam nu mai era normal. Nimic din ce mai gandeam nu mai putea fi trecut sub semnul rationalului. Poate ca eram acum capabila de fapte pe care le blamam inainte. Poate ca in sfarsit stiam ca nu imi mai pasa de cei din jur. Eram fericita. Puteam fi fericita fara sa am absolut nimic. Iar nimic era tot ce imi doream.
-Hai sa fim nimic! a spus el din nou. Am auzit ca dureaza o vesnicie.
Si am stiut ca locul in care ma aflam era locul unde trebuia sa fiu. Am renuntat la tot. Doar noi puteam fi nimic pentru vesnicie..."