"Nu mai ascunde telefonul, dragule! Chiar nu e nevoie. Am inteles ca ea e cea importanta din moment ce ii raspunzi la fiecare cinci secunde. Nu, nu ma intelege gresit. Nu am nimic cu ea. Nici cu tine nu am nimic din cate se pare. In jocul asta nebun de trei eu sunt cea fara partener. Tu ai mereu o plasa de siguranta. Eu sunt nebunul din jocul de sah pe care preferi de fiecare data sa il sacrifici. Ce ciudat suna "nebunul". La fel de bine ai putea sa spui si "nebuna". Nebuna am fost in secunda in care am zambit la complimentele tale, la soaptele spuse la ureche. Ah, ce nebuna! Dar s-a terminant sa stii. Si nu e o amenintare. S-a terminat cu complimentele si cuvintele frumoase. S-a terminat cu zambetele lungi si cuvintele cu subinteles. Mi-am luat tot bagajul. E tot aici: toate sentimentele mele au incaput in gentuta asta de umar pe care o sa o iau cu mine la plecare. Nu vroiam sa ma alegi pe mine pentru ca eram mai buna ca ea. Am vrut doar sa ma alegi pe mine si atat. Fara motive si explicatii. Dar nu ai facut-o asa ca plec."
A rupt pagina si a aruncat-o. Era destul de curajoasa sa scrie toate astea, dar era suficient de fricoasa sa renunte la sentimentele ei. Si-a sters ultima lacrima si a zambit. Era momentul sa iasa in lume si sa isi joace rolul cu demnitate: fericirea ei era de invidiat pentru multi, dar nimeni nu avea sa stie cate lacrimi amare se ascundeau in spate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu