"Ma privea si puteam sa vad dincolo de zambetul acela. Pentru ca nu zambea pur si simplu. Ii zambeau pana si ochii.Si desi simteam ca detin controlul in totalitate, abia atunci am inteles: el detinea controlul.
-Nu iti place deloc sa ai rabdare, mi-a spus.
-Timpul nu e tocmai cel mai bun aliat al meu.
Nu am inteles nici o clipa ce naiba se intampla. Cand a inceput habar nu aveam, iar cand avea sa se termine stia poate doar ambitia mea. Sau el. Inca nu eram sigura daca puteam sa decid eu ceva. Lupta asta de priviri nu mai era intre mine si el. Era intre el si inima mea.
Nimic din ce simteam nu mai era normal. Nimic din ce mai gandeam nu mai putea fi trecut sub semnul rationalului. Poate ca eram acum capabila de fapte pe care le blamam inainte. Poate ca in sfarsit stiam ca nu imi mai pasa de cei din jur. Eram fericita. Puteam fi fericita fara sa am absolut nimic. Iar nimic era tot ce imi doream.
-Hai sa fim nimic! a spus el din nou. Am auzit ca dureaza o vesnicie.
Si am stiut ca locul in care ma aflam era locul unde trebuia sa fiu. Am renuntat la tot. Doar noi puteam fi nimic pentru vesnicie..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu