"Ce faci atunci cand nu te mai simti acasa?" l-am intrebat. M-a privit de parca il lovise trenul si nu isi putea reveni.
"Cum adica nu te simti acasa? Asta e casa ta. Locuiesti de ani buni aici." mi-a replicat.
Nu intelesese. Nu era vorba de acei pereti intre care ne regaseam noi doi la sfarsitul fiecarei zile. Culmea era vorba de el. Parca nu il mai regaseam aici la sfarsitul zilei.
"Nu e vorba de loc. E vorba de noi. Nu mai e acasa." am incercat sa ii explic.
"Cum adica nu mai e acasa?" parea inca nedumerit dar in ochi am vazut un licarit. Intelesese.
"Stii bine la ce ma refer!" m-am indreptat spre fereastra, am scos o tigara din pachet si am aprins-o. Fumam pe indelete si asa cum eu nu ma grabeam sa continui discutia nici el nu parea ca ar vrea sa discute. Amenintasem bariera lui de confort si vedeam ca asta nu ii place. "Noi doi...sau cel putin eu nu mai simt ca sunt acasa."am reluat.
"Nu inteleg unde vrei sa ajungi cu asta. De ce nu imi spui direct?"
"Nu cred ca ar fi corect."As fi putut sa o las balta. Urma sa ii spun ca se terminase de mult, ca nu avea rost. Pentru mine a fost doar un pariu si castigasem deja. Aproape ca ma durea sa ii spun ca a fost un joc. Bine spus aproape. De fapt nu imi pasa. Il vedeam cum se schimba la fata. Niciodata nu am stiut cum sa imi ascund gandrile, cum sa le fac sa nu se mai citeasca pe fata.
"Am inteles.Maine nu voi mai fi aici."a spus de parca mi-ar fi citit gandurile si ar fi vrut sa faca lucrurile sa fie mai usoare.
"Multumesc." doar atat am fost in stare sa ii spun. Apoi m-am intors cu fata spre fereastra si am continuat sa fumez. Lacrimile imi siroiau pe obraji. Nu erau lacrimi de regret. Nu plangeam pentru el. Plangeam pentru mine. Pentru prima data am inteles ca acasa e acolo unde iti este inima. Dar atunci cand nu mai ai o inima, unde mergi?! Unde trebuia sa merg eu acum?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu