Oscar and...a friday night

     Am stat in dubii. Cand am vazut titlul am crezut ca e una din cartile alea pentru copii sau o alta poveste trista despre cine stie ce intamplare din viata cine stie carui personaj care la final reuseste sa treaca peste toate. Macar intr-o privinta am avut dreptate. E trista.
     Ieri a venit de la Bookster si am lasat-o pe un colt al mesei cu gandul ca poate nici nu o sa apuc sa o deschid.Mai erau cel putin 5 carti la rand inaintea ei. Azi de dimineata, in timp ce alergam prin camera incercand sa nu intarzii la munca am aruncat un ochi pe ea. Am plecat fara sa o pun in geanta. Si bine am facut. Nu e ceva ce ai putea citi in metrou. Eu stiu ca nu as citi-o in metrou.
     Bun si acum sa va spun si despre ce vorbesc. E vorba despre cartea "Oscar si Tanti Roz" a lui Eric Emmanuel Schmitt. Titlu pueril. Nici descrierea nu am citit-o cand am comandat-o. Nu stiu de ce am comandat-o, dar acum ma felicit pentru alegere.
     Cartea incepe cu "Draga Doamne- Doamne" si de acolo povestea curge atat de lin incat nu iti dai seama cand ajungi la final decat atunci cand la ultima pagina te trezesti ca ai ajuns sa iti stergi lacrimile din coltul ochilor.
     Am devorat povestea micutului Oscar in doar doua ore. Simpla. In timp ce o citeam aveam atatea ganduri in minte, acum parca toate au disparut. Au ramas doar cateva. La fel ca Oscar, in zua de azi sunt poate mii de copii, poate mult mai mult de cateva mii. Copii care ajung atat de constienti de propriul sfarsit la o varsta la care noi ne gandeam la ce jocuri noi sa mai jucam. 
     Clar una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit. Impresionanta, simpla, dar atat de emotionanta. Una din cartile pe care sigur nu o sa le uit prea curand. 
     Multumesc pentru lectia simpla de viata, Oscar!

Nighty night,
Nicolle

You are monday , baby. I... I am saturday night

     Lasa-ma sa iti spun, baby, m-ai subestimat cam prea mult timp. Nu te invinuiesc. Si eu m-am subestimat prea mult timp. Poate ca am fost prea mult timp fetita cuminte. Poate am crezut prea mult intr-o poveste care vroiam sa fie reala. Doar pentru ca mereu mi-au placut povestile si vroiam ca macar una sa fie reala. Sa fim seriosi! Povestile sunt doar povesti. "Happily ever after" nu a fost niciodata pentru noi, recunoaste! Erai si tu copil. Tu parca ai crezut in povesti mai mult ca mine, dar nu stiu cum se face ca ai invatat tu sa minti mai bine ca mine. Sau am vrut eu sa inchid ochii la minciunile tale. Nu te deranja sa te scuzi, chiar nu mai are rost acum.
     Dragule, daca ai putea sa ma vezi... Asculta, baby, nu ai fost decat o zi de luni! Ce e drept langa mine pareai a fi o zi de joi (parca aduceai bucurie). Eu eram ziua de luni. Stiu ca in mintea mea incepusera sa apara semne de intrebare: "oare nu pot fi mai mult decat luni? nu pot fi macar o seara de joi?".  Normal ca nu puteam fi o joi seara cand eu ridicam mana de fiecare data cand voiam sa vorbesc.  Poate ai fost ziua mea de luni, dar mereu ma tineai si pe mine blocata acolo in ziua aia. Iar eu nu pot fi altceva decat sambata seara. Poate ca ti-am repetat cam mult asta dar acum... acum simt ca traiesc fiecare zi altfel. Si de ce as vrea sa fie zilnic luni?! Iti spun eu ca nu mai vreau. Doar din cand in cand mai e cate o vineri. Poate incepe sa imi placa sa fie "vineri".


Kiss,
Nicolle

P.S. Constiintei mele.

Fifty shades of Valentine's Day

     Poate vei crede ca o sa vorbesc despre filmul cu pricina. As putea. Dar o sa ma opresc la a spune ca l-am vazut azi si nu am fost deloc dezamagita: la asa o carte la ce puteai sa te astepti? La un film de Oscar despre conditia existentei umane. Dar asta e alta discutie.
     E mai degraba vorba despre cealalta vedeta: Valentine's Day. Nu vreau sa fiu rea, dar sarbatoarea asta spala oamenii pe creier. Ieri ma plimbam prin magazine in timp ce asteptam sa ajung undeva si am vazut cozi la toate magazinele de bijuterii. Parca toti baietii erau decisi sa isi ceara prietenele de Valentine's ca in alta zi nu mai apuca. Parca dragostea se vede doar in ziua asta. Pai daca azi ii arati ca o iubesti, in restul anului de ce mai stai langa ea? Nu mai bine o iubesti un an intreg?
     Peste tot e plin de inimioare rosii sub forma de pernute, bomboane, cutii. Toata lumea e indragostita azi, dar nu de persoana de langa el/ea ci de ideea de a face un cadou pentru a avea dupa cu ce se lauda. Si apoi mai sunt si cei singuri care incearca sa se arate imuni la cei din jurul lor care parca au inebunit. 
     Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, e ok sarbatoarea atata timp cat nu cadem in penibilul situatiei si nu facem gesturi de afectiune doar o data pe an. Arata-i in fiecare zi ca il/o iubesti si nu o sa mai conteze ca in ziua aia nu ai avut bani sa ii cumperi un inel cu o piatra imensa sau sa ii umplii sufrageria cu trandafiri. Nu stiu altele cum sunt dar eu as prefera sa primesc cuvinte frumoase in fiecare zi decat un diamant de Valentine's Day.
     Si poate ca Fifty shades of Gray e un film frivol, dar daca Valentine's Day e mai frivol pentru ca ne arata cata ipocrizie zace in noi, nu am putea la fel de bine sa numim ziua asta Fifty shades of Valentine's day?

Kiss. 

Nicole

You'll find it where your pride ends

Ploua. Sesiune. Parca nu se mai termina. Nici ploaia nici sesiunea. Iar eu in loc sa invat pierd vremea pe aici incercand sa imi las gandurile sa vorbeasca. Cum ar spune prietena mea Tony "Asta e din seria cacaturi de facut in sesiune". True. Dar tot nu pot sa ma intorc la partea cu sesiunea.

Se pare ca a trecut si ultimul am din viata de student si daca stau sa privesc in urma...s-au schimbat atat de multe. Especially me. 

6 zile pana la retrospectiva. 14 zile pana se incheie capitolul. Bittersweet sadness. Am langa mine oameni minunati care m-au schimbat. Sunt prietenii care au fost mereu acolo si care m-au auzit de atatea ori spunand "Azi nu sunt OK". Lor le promit ca azi spun pentru ultima data "today I'm not so OK". 

Mai e si o Ea (care desi are un El al ei), intotdeauna isi aduce aminte de mine. In ultimul timp au ascultat amandoi atatea prostii care mi-au trecut prin cap incat ma intreb cum de nu m-au expediat inca. Desi El mai intreaba uneori "inca mai suntem prieteni cu prietena aia a ta?". Antisocial mititelul. Incurabil.

Mai sunt si oamenii noi pe care i-am cunoscut. Nu perfecti. Au defectele lor. Nu se abtin din a face greseli. Dar sunt oameni minunati.

Here comes the bad part. Well...not so bad anymore. Daca ma intreba cineva in urma cu un an cum voi fi azi as fi spus fericita, dar nici o secunda nu as fi spus asta gandindu-ma ca voi fi cum sunt azi.

Am invatat ca singuratatea nu e deloc urata desi o uram la inceput. Now is my friend. We drink tea together every morning.

"Alone but not lonely". E ceva ce Ea mi-a tot repetat pana mi-a intrat in cap si adevarul e ca a avut dreptate. Sunt foarte putine momentele in care m-am simtit singura.

Acum ce mai am de facut?!? Nimic. Apparently time solves everything. Doar 14 zile.Si dupa asta 14 zile o luam de la capat. Iar la anu' mai facem o retrospectiva si ne dam seama ca viata asta inca ne poate surprinde.

Kiss.

Nicolle

P.S. Acum te provoc pe tine, draga Ea, sa ne spui cum te-ai schimbat tu in anul ce a trecut. 

Storms don't last forever

"     Am sa iti spun o poveste, draga mea. O alta poveste din seria cu care te-am obijnuit. Stiu ca atunci cand erai mica iti placea sa asculti povesti cu printi si printese in care finalul era mereu fericit. Dar tu nu mai esti mica, iar printii si printesele nu mai exista demult.
       Povestea asta e despre un borcan plin de vise. Atat de plin incat abia se mai putea inchide. De ce era atat de special borcanul acesta de vise?! Pentru ca era al lor, doi ei, un el si o ea care au construit in timp o lume a lor, plina de sperante si planuri marete. Dar intr-o zi el a trebuit sa plece pentru o vreme, iar ea i-a incredintat borcanul lor de vise. Stia ca la el va fi in siguranta, dar nu a fost asa.
       Cand s-a intors, el i-a inapoiat borcanul aproape gol si i-a spus ca el nu e persoana potrivita care sa il pazeasca. Asa ca a plecat lasandu-i ei doar resturile viselor. Dar ea nu a renuntat. Cu borcanul aproape gol, cu increderea sfaramata, cu un pumn de vise ce i se scurgeau printre degete, ea a continuat sa mearga pe drumul ei. Si a mers, si a tot mers, niciodata nu a dat inapoi nici macar o secunda. Nu au contat nici vantul nici ploaia care i se impotriveau, nu a contat nici macar cat de greu trecea timpul in lumea ei mica.
      Vrei sa stii ce s-a intamplat cu ea?! Nimic special. Ea inca spera ca furtuna ei sa se incheie curand, deoarece a vazut cateva raze de soare undeva in departare. Daca o vei cauta o vei gasi ratacind zi dupa zi in colturile cele mai ascunse ale sufletului tau. Da, draga mea, ea esti tu! Vad inca in ochii tai cum nu renunti, cum inca iti chinui fiecare farama din resturile de suflet care ti-au mai ramas, inca mai vad speranta. Si stiu ca intr-o zi o sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti. Tu nu esti genul care renunta usor..."

Hello winter!

https://www.youtube.com/watch?v=GcyRPn__V9o

"     Din cana de ceai lasata pe masa ies aburi, iar in camera a inceput sa miroasa a portocale. E tarziu, iar afara s-a intunecat de ore bune. Ma apropii de geam si privesc afara. Sunt cateva minute de cand a inceput sa ninga incet, asezat. Iarna asta iar reuseste sa rascoleasca in mine o sumedenie de sentimente. Amintirile au un gust dulce amarui in mintea mea.

        E din nou acea perioada a anului in care entuziasmul meu depaseste Casa Poporului, in care nu ma pot abtine sa nu exclam de fericire de fiecare data cand vad luminile orasului apinse. Si totusi ceva parca nu mai e la fel. Parca nu ma mai inunda acelasi entuziasm, iar Casa Poporului trebuie sa se fi micsorat enorm de mult ca sa poata fi cuprinsa in valul meu de emotie. 

       Sorb usor din cana de ceai si imi dau seama: eu nu mai sunt eu. M-am pierdut Craciunul trecut si acum e prea tarziu sa ma mai pot intoarce la tot ce eram. O data cu ultimul brad de Craciun desfacut s-a dus toata magia, povestea s-a destramat, visul a devenit cosmar, ochii nu au mai scanteiat la gandul ca se apropie sezonul cadourilor.

       'Hello winter!' imi spun in minte si privesc in continuare la zapada de afara. Undeva, departe de toate astea, intr-o alta sfera, sufletul tresalta la fiecare fulg de nea. 'E din nou iarna', imi spun, 'dar la ce bun, daca nimic nu te mai poate aduce inapoi. Esti pierduta acum in tot ceea ce te inconjoara iar ancora ta a disparut de mult. De ce mai lasi sa iti intunece sufletul amintitrea unui om care te-a uitat demult?! Pentru ca asa sunt eu, pentru ca nu pot fi altfel' raspunde constiinta. Si realizez ca inca bucati din vechea eu stau la panda, gata sa iasa din nou la suprafata si sa se bucure de fiecare clipa.

       'Hello winter!' imi spun din nou in mintea mea. Poate ca nu sunt atat de pierduta, totusi. Si totusi poate ca pot reinventa sarbatorile an de an pana cand, in sfarsit, calea va fi destul de clara pentru a putea gasi drumul inapoi. "

Azi...azi am chef de tine...

"     Azi a fost una din acele zile. Una din zilele in care te simt inca aici langa mine. Am incercat sa te alung, am incercat sa fug departe de tine, sa ma mint ca nu mai existi, ca ai disparut, dar azi inima nu mi-am putut-o minti.

     Toate locurile astea sunt atat de pline de tine, parca fiecare obiect mai poarta inca atingerea ta. Azi nu am putut dormi pe jumatatea ta de pat. Daca cineva vreodata iti ocupa locul, tu cum vei mai sti sa te intorci?! Perna inca mai poarta ramasite fantomatice ale parfumului tau. Azi am purtat tricoul tau. Am vrut sa iti simt ultima imbratisare din nou si din nou pana cand uitam ca tu nu mai esti aici. 

Azi am incercat sa umplu spatiul tau cu amintirea ta. Nesemnificativ, stiu, dar asta e tot ce mi-a ramas dupa atata timp. Azi am rememorat toate gesturile infinit de mici, dar care au reusit sa mi te dea inapoi fie si pentru cateva secunde. Inca iti mai simt sarutul pe frunte, inca vad cum degetele noastre se impletesc in cea mai sincera declaratie nespusa, inca te vad asteptandu-ma sa ajung acasa si sa ma iei in brate. Inca astept seara in care sa ma cuibaresc din nou la pieptul tau. Pe toate le-am ascuns acolo undeva, dar azi...azi am chef de tine din nou. Azi nu mai e vorba despre ce e corect. E vorba despre ce inima vrea, despre ce ea cere.

     Si nu vreau sa ma vindec. Nu mai vreau sa ma vindec de boala in care te-ai transformat. Vreau sa las totul sa ma consume pana la ultima suflare, iar atunci cand ma voi stinge, sa ma sting in imbratisarea ta. Si stiu ca vreau prea mult, dar fara tine nu exista loc caruia sa ii apartin, si stiu ca poate undeva acolo si tu iti cauti o cale inapoi spre mine. Dar singurul lucru pe care nu il pot nega e ca niciodata nu va putea fi un "Adio!". "