Am inima plina de tine...

   Inchide ochii si lasa-ti capul sa cada pe spate. Simti cum te mangaie fiecare raza de soare?! Habar nu ai de cand visez la clipa asta. Sa stam aici, amandoi. E atat de liniste. E atat de bine aici. Parca nu as mai vrea sa treaca secundele. Ma enerveaza enorm de tare ceasul de la mana ta. Ticaitul lui imi aduce aminte cat de usor se scurg clipele.
   Ma intreb cum ar fi oare daca nu am mai imbatrani. Te-ai gandit vreodata la asta?! Sa ramanem mereu asa. Eu tanara si naiva, vesnic indragostita si cu zambetul pana dincolo de urechi, iar tu... ei bine tu ai putea sa iti lasi ochii sa zambeasca mereu. Nu ma intreba te rog de ce m-am indragostit. De unde vrei sa stiu eu ce a fost in mintea mea zapacita?! Poate doar tu ai fost de vina si asta e singura explicatie.
   Imi place cum nisipul imi arde sub talpi. Ma face sa imi aduc aminte ca nu vizez. Ma face sa inteleg ca sunt aici cu tine, iar mainile noastre unite isi spun mai multe cunvinte decat ar putea sa isi spuna buzele noastre vreodata. Cand ai reusit sa ma iei prizoniera?! Nici macar nu mai conteaza... Nu vreau sa imi mai dai drumul. Da, recunosc! Sunt nebuna, nebuna de iubire, nebuna de tine si nu vreau sa imi mai treaca niciodata. Pentru ca viata asta imi pare mult prea scurta sa nu iubesc...sa nu te iubesc.

I never played but I lost

Am numarat fiecare secunda din ultima ora. Stii cum e sa numeri clipele?! Infernal. In fiecare clipa un alt gand iti trece prin minte cu o rapiditate inexplicabila. Nu stiu daca asta e reactia mea la supararea ta sau daca eu sunt cea suparata. Nici macar nu stiu de ce sunt suparata. Ca pleci?! Parca asta imi doream.Vroiam sa pleci, sa ma lasi in pace, sa te uit. Ca si cand uitarea ar fi ceva ce poti sa faci in mod deliberat. Ca si cand maine m-ar intreba cineva "Ce faci azi?" iar eu as raspunde nonsalanta "Bine, uit". Nu e chiar asa. Stiu, mi-ai demonstrat ca ma mint singura in secunda in care m-ai privit in ochi. Nu te vazusem de ceva timp, dar parca nu ne mai vazusem de doua zile. Si tot ce am putut sa imi spun in mintea mea a fost "Proasto!".

Imi aduc foarte bine aminte ce am spus atunci. Ca nu ma mai simt acasa. Nici acum nu ma simt acasa. Adevarul e ca...poate doar pe tine te pot numi acasa, dar orgoliul asta...stii bine ca niciodata nu am spus ceea ce am simtit, ceea ce trebuia. Sau poate nu stii, pentru ca niciodata nu te-am lasat sa afli. Mi-am spus de atatea ori ca nu poti fi tu, am lasat de atatea ori ceea ce e corect sa imi conduca viata. Tu erai incorect. Erai imoral. Erai un paria. Am mai simtit asta candva. 

Ce joc stupid. Daca as fi stiut ti-as fi spus de la inceput ca nu vreau sa ma joc. Ar fi fost mai simplu de atat. In mintea mea inca e mai simplu de atat. Nu am jucat nici o clipa jocul asta al tau, dar am pierdut. Ar fi trebuit sa stiu...

If home is where the heart is, where do you go when you don't have a heart?!

"Ce faci atunci cand nu te mai simti acasa?" l-am intrebat. M-a privit de parca il lovise trenul si nu isi putea reveni.
"Cum adica nu te simti acasa? Asta e casa ta. Locuiesti de ani buni aici." mi-a replicat.
Nu intelesese. Nu era vorba de acei pereti intre care ne regaseam noi doi la sfarsitul fiecarei zile. Culmea era vorba de el. Parca nu il mai regaseam aici la sfarsitul zilei.
"Nu e vorba de loc. E vorba de noi. Nu mai e acasa." am incercat sa ii explic.
"Cum adica nu mai e acasa?" parea inca nedumerit dar in ochi am vazut un licarit. Intelesese.
"Stii bine la ce ma refer!" m-am indreptat spre fereastra, am scos o tigara din pachet si am aprins-o. Fumam pe indelete si asa cum eu nu ma grabeam sa continui discutia nici el nu parea ca ar vrea sa discute. Amenintasem bariera lui de confort si vedeam ca asta nu ii place. "Noi doi...sau cel putin eu nu mai simt ca sunt acasa."am reluat.
"Nu inteleg unde vrei sa ajungi cu asta. De ce nu imi spui direct?"
"Nu cred ca ar fi corect."As fi putut sa o las balta. Urma sa ii spun ca se terminase de mult, ca nu avea rost. Pentru mine a fost doar un pariu si castigasem deja. Aproape ca ma durea sa ii spun ca a fost un joc. Bine spus aproape. De fapt nu imi pasa. Il vedeam cum se schimba la fata. Niciodata nu am stiut cum sa imi ascund gandrile, cum sa le fac sa nu se mai citeasca pe fata.
"Am inteles.Maine nu voi mai fi aici."a spus de parca mi-ar fi citit gandurile si ar fi vrut sa faca lucrurile sa fie mai usoare.
"Multumesc." doar atat am fost in stare sa ii spun. Apoi m-am intors cu fata spre fereastra si am continuat sa fumez. Lacrimile imi siroiau pe obraji. Nu erau lacrimi de regret. Nu plangeam pentru el. Plangeam pentru mine. Pentru prima data am inteles ca acasa e acolo unde iti este inima. Dar atunci cand nu mai ai o inima, unde mergi?! Unde trebuia sa merg eu acum?!

Close your eyes. Fall in love. Stay there.

Un fel de "ready, steady, go" pentru inimă. Şi chiar simţi cum inima stă să îţi decoleze din piept doar la gândul că o să îl vezi. Nu şti când sau unde, dar şti că îl vei întâlni. Veţi da nas în nas fără să vreţi. Poate tu doar urci în metrou obosită şi te aşezi pe un scaun cu gândul la ce vei face acasă, iar de pe scaunul de alături să îţi zâmbească chiar el. "Bună şi ţie!" îi spui în mintea ta, dar fără să recunoşti că îţi pare tare bine că ai dat peste el aşa întâmpăltor. Chiar dacă machiajul nu mai e la fel de perfect ca dimineaţă când ai plecat de acasă, chiar dacă picioarele te dor de la atâta fâţâit pe tocuri, chiar dacă părul e ciufulit din cauza curentului de la metrou. Ce mai contează? El e acolo şi zâmbeşte la tine. Zâmbeşte-i şi tu la fel de frumos şi poate o să înţeleagă. Ce dacă mai e o staţie după care o să coboraţi, iar tu o să te întorci la starea ta de dinainte. Mai ai câteva secunde înainte să se deschidă uşile. Fă-l să înţeleagă că dacă ar încerca măcar puţin, ţi-ar da lumea peste cap definitiv. În definitiv ce poţi avea de pierdut?! Închide ochii! Îndragosteşte-te! Rămâi acolo!

Love,
Nicolle

Rihanna's gun, baby!

"Nu mai ascunde telefonul, dragule! Chiar nu e nevoie. Am inteles ca ea e cea importanta din moment ce ii raspunzi la fiecare cinci secunde. Nu, nu ma intelege gresit. Nu am nimic cu ea. Nici cu tine nu am nimic din cate se pare. In jocul asta nebun de trei eu sunt cea fara partener. Tu ai mereu o plasa de siguranta. Eu sunt nebunul din jocul de sah pe care preferi de fiecare data sa il sacrifici. Ce ciudat suna "nebunul". La fel de bine ai putea sa spui si "nebuna". Nebuna am fost in secunda in care am zambit la complimentele tale, la soaptele spuse la ureche. Ah, ce nebuna! Dar s-a terminant sa stii. Si nu e o amenintare. S-a terminat cu complimentele si cuvintele frumoase. S-a terminat cu zambetele lungi si cuvintele cu subinteles. Mi-am luat tot bagajul. E tot aici: toate sentimentele mele au incaput in gentuta asta de umar pe care o sa o iau cu mine la plecare. Nu vroiam sa ma alegi pe mine pentru ca eram mai buna ca ea. Am vrut doar sa ma alegi pe mine si atat. Fara motive si explicatii. Dar nu ai facut-o asa ca plec."

A rupt pagina si a aruncat-o. Era destul de curajoasa sa scrie toate astea, dar era suficient de fricoasa sa renunte la sentimentele ei. Si-a sters ultima lacrima si a zambit. Era momentul sa iasa in lume si sa isi joace rolul cu demnitate: fericirea ei era de invidiat pentru multi, dar nimeni nu avea sa stie cate lacrimi amare se ascundeau in spate.

Let's be nothing! I heard it lasts forever...

"Ma privea si puteam sa vad dincolo de zambetul acela. Pentru ca nu zambea pur si simplu. Ii zambeau pana si ochii.Si desi simteam ca detin controlul in totalitate, abia atunci am inteles: el detinea controlul. 
-Nu iti place deloc sa ai rabdare, mi-a spus.
-Timpul nu e tocmai cel mai bun aliat al meu.
Nu am inteles nici o clipa ce naiba se intampla. Cand a inceput habar nu aveam, iar cand avea sa se termine stia poate doar ambitia mea. Sau el. Inca nu eram sigura daca puteam sa decid eu ceva. Lupta asta de priviri nu mai era intre mine si el. Era intre el si inima mea.
Nimic din ce simteam nu mai era normal. Nimic din ce mai gandeam nu mai putea fi trecut sub semnul rationalului. Poate ca eram acum capabila de fapte pe care le blamam inainte. Poate ca in sfarsit stiam ca nu imi mai pasa de cei din jur. Eram fericita. Puteam fi fericita fara sa am absolut nimic. Iar nimic era tot ce imi doream.
-Hai sa fim nimic! a spus el din nou. Am auzit ca dureaza o vesnicie.
Si am stiut ca locul in care ma aflam era locul unde trebuia sa fiu. Am renuntat la tot. Doar noi puteam fi nimic pentru vesnicie..."

I choose to be happy. I choose you.

     Ce faci cand trebuie sa alegi intre fericirea ta si a altcuiva?! Raspunsul ar fi al naibii de simplu: alegi mereu fericirea ta. Asa se face. Asa e normal. Dar ce faci atunci cand fericirea ta inseamna sa distrugi nu doar fericirea celuilalt om, ci sa distrugi omul?! Iti faci procese de constiinta inca dinainte si te gandesti ca multi vor fi cei ce te vor judeca. Dar totusi vrei sa alegi fericirea ta. Vrei sa ajungi sa simti ca ai un corp mult prea mic pentru toata fericirea pe care o simti in interior.
     Ce faci atunci cand nesiguranta zilei urmatoare e atat de mare?! Simti cum ti se taie respiratia doar la gandul ca poate maine cand te vei trezi nu va mai trebui sa simti ce ai simtit azi, pentru ca sentimentul ala te-ar distruge definitiv si irevocabil. Ai mai vrea oare sa inchizi ochii noaptea tarziu, cand gandurile nu iti dau pace?!
     Ce faci atunci cand te pierzi intr-un sentiment pe care il credeai de mult pierdut?! Te lasi prada sentimentului si te arunci cu capul inainte de fiecare data. Il lasi sa iti inunde corpul, sa iti fure inima, sa iti piarda mintile, totul doar pentru inca un strop de fericire.
     Ce faci atunci cand te indragostesti fara nici un drept de apel de cea mai nepotrivita persoana, dar care tie iti apare a fi cea mai potrivita persoana din lume?! Atunci e momentul sa incerci ceva nou. E momentul sa te lasi prada sentimentelor, sa uiti de moralitate si sa alegi fericirea ta inaintea fericirii altora, nu mai ti cont de nesiguranta zilei de maine. 
     Asa ca, draga mea, ai face bine sa lupti in continuare pentru ceea ce iti doresti. Uita de gura lumii, nu baga in seama nimic altceva decat ceea ce simti tu. Meriti sa fi fericita, iar fericirea asta nu te forteaza nimeni sa o primesti. Depinde doar de tine daca iti doresti sau nu asta.