You'll find it where your pride ends

Ploua. Sesiune. Parca nu se mai termina. Nici ploaia nici sesiunea. Iar eu in loc sa invat pierd vremea pe aici incercand sa imi las gandurile sa vorbeasca. Cum ar spune prietena mea Tony "Asta e din seria cacaturi de facut in sesiune". True. Dar tot nu pot sa ma intorc la partea cu sesiunea.

Se pare ca a trecut si ultimul am din viata de student si daca stau sa privesc in urma...s-au schimbat atat de multe. Especially me. 

6 zile pana la retrospectiva. 14 zile pana se incheie capitolul. Bittersweet sadness. Am langa mine oameni minunati care m-au schimbat. Sunt prietenii care au fost mereu acolo si care m-au auzit de atatea ori spunand "Azi nu sunt OK". Lor le promit ca azi spun pentru ultima data "today I'm not so OK". 

Mai e si o Ea (care desi are un El al ei), intotdeauna isi aduce aminte de mine. In ultimul timp au ascultat amandoi atatea prostii care mi-au trecut prin cap incat ma intreb cum de nu m-au expediat inca. Desi El mai intreaba uneori "inca mai suntem prieteni cu prietena aia a ta?". Antisocial mititelul. Incurabil.

Mai sunt si oamenii noi pe care i-am cunoscut. Nu perfecti. Au defectele lor. Nu se abtin din a face greseli. Dar sunt oameni minunati.

Here comes the bad part. Well...not so bad anymore. Daca ma intreba cineva in urma cu un an cum voi fi azi as fi spus fericita, dar nici o secunda nu as fi spus asta gandindu-ma ca voi fi cum sunt azi.

Am invatat ca singuratatea nu e deloc urata desi o uram la inceput. Now is my friend. We drink tea together every morning.

"Alone but not lonely". E ceva ce Ea mi-a tot repetat pana mi-a intrat in cap si adevarul e ca a avut dreptate. Sunt foarte putine momentele in care m-am simtit singura.

Acum ce mai am de facut?!? Nimic. Apparently time solves everything. Doar 14 zile.Si dupa asta 14 zile o luam de la capat. Iar la anu' mai facem o retrospectiva si ne dam seama ca viata asta inca ne poate surprinde.

Kiss.

Nicolle

P.S. Acum te provoc pe tine, draga Ea, sa ne spui cum te-ai schimbat tu in anul ce a trecut. 

Storms don't last forever

"     Am sa iti spun o poveste, draga mea. O alta poveste din seria cu care te-am obijnuit. Stiu ca atunci cand erai mica iti placea sa asculti povesti cu printi si printese in care finalul era mereu fericit. Dar tu nu mai esti mica, iar printii si printesele nu mai exista demult.
       Povestea asta e despre un borcan plin de vise. Atat de plin incat abia se mai putea inchide. De ce era atat de special borcanul acesta de vise?! Pentru ca era al lor, doi ei, un el si o ea care au construit in timp o lume a lor, plina de sperante si planuri marete. Dar intr-o zi el a trebuit sa plece pentru o vreme, iar ea i-a incredintat borcanul lor de vise. Stia ca la el va fi in siguranta, dar nu a fost asa.
       Cand s-a intors, el i-a inapoiat borcanul aproape gol si i-a spus ca el nu e persoana potrivita care sa il pazeasca. Asa ca a plecat lasandu-i ei doar resturile viselor. Dar ea nu a renuntat. Cu borcanul aproape gol, cu increderea sfaramata, cu un pumn de vise ce i se scurgeau printre degete, ea a continuat sa mearga pe drumul ei. Si a mers, si a tot mers, niciodata nu a dat inapoi nici macar o secunda. Nu au contat nici vantul nici ploaia care i se impotriveau, nu a contat nici macar cat de greu trecea timpul in lumea ei mica.
      Vrei sa stii ce s-a intamplat cu ea?! Nimic special. Ea inca spera ca furtuna ei sa se incheie curand, deoarece a vazut cateva raze de soare undeva in departare. Daca o vei cauta o vei gasi ratacind zi dupa zi in colturile cele mai ascunse ale sufletului tau. Da, draga mea, ea esti tu! Vad inca in ochii tai cum nu renunti, cum inca iti chinui fiecare farama din resturile de suflet care ti-au mai ramas, inca mai vad speranta. Si stiu ca intr-o zi o sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti. Tu nu esti genul care renunta usor..."

Hello winter!

https://www.youtube.com/watch?v=GcyRPn__V9o

"     Din cana de ceai lasata pe masa ies aburi, iar in camera a inceput sa miroasa a portocale. E tarziu, iar afara s-a intunecat de ore bune. Ma apropii de geam si privesc afara. Sunt cateva minute de cand a inceput sa ninga incet, asezat. Iarna asta iar reuseste sa rascoleasca in mine o sumedenie de sentimente. Amintirile au un gust dulce amarui in mintea mea.

        E din nou acea perioada a anului in care entuziasmul meu depaseste Casa Poporului, in care nu ma pot abtine sa nu exclam de fericire de fiecare data cand vad luminile orasului apinse. Si totusi ceva parca nu mai e la fel. Parca nu ma mai inunda acelasi entuziasm, iar Casa Poporului trebuie sa se fi micsorat enorm de mult ca sa poata fi cuprinsa in valul meu de emotie. 

       Sorb usor din cana de ceai si imi dau seama: eu nu mai sunt eu. M-am pierdut Craciunul trecut si acum e prea tarziu sa ma mai pot intoarce la tot ce eram. O data cu ultimul brad de Craciun desfacut s-a dus toata magia, povestea s-a destramat, visul a devenit cosmar, ochii nu au mai scanteiat la gandul ca se apropie sezonul cadourilor.

       'Hello winter!' imi spun in minte si privesc in continuare la zapada de afara. Undeva, departe de toate astea, intr-o alta sfera, sufletul tresalta la fiecare fulg de nea. 'E din nou iarna', imi spun, 'dar la ce bun, daca nimic nu te mai poate aduce inapoi. Esti pierduta acum in tot ceea ce te inconjoara iar ancora ta a disparut de mult. De ce mai lasi sa iti intunece sufletul amintitrea unui om care te-a uitat demult?! Pentru ca asa sunt eu, pentru ca nu pot fi altfel' raspunde constiinta. Si realizez ca inca bucati din vechea eu stau la panda, gata sa iasa din nou la suprafata si sa se bucure de fiecare clipa.

       'Hello winter!' imi spun din nou in mintea mea. Poate ca nu sunt atat de pierduta, totusi. Si totusi poate ca pot reinventa sarbatorile an de an pana cand, in sfarsit, calea va fi destul de clara pentru a putea gasi drumul inapoi. "

Azi...azi am chef de tine...

"     Azi a fost una din acele zile. Una din zilele in care te simt inca aici langa mine. Am incercat sa te alung, am incercat sa fug departe de tine, sa ma mint ca nu mai existi, ca ai disparut, dar azi inima nu mi-am putut-o minti.

     Toate locurile astea sunt atat de pline de tine, parca fiecare obiect mai poarta inca atingerea ta. Azi nu am putut dormi pe jumatatea ta de pat. Daca cineva vreodata iti ocupa locul, tu cum vei mai sti sa te intorci?! Perna inca mai poarta ramasite fantomatice ale parfumului tau. Azi am purtat tricoul tau. Am vrut sa iti simt ultima imbratisare din nou si din nou pana cand uitam ca tu nu mai esti aici. 

Azi am incercat sa umplu spatiul tau cu amintirea ta. Nesemnificativ, stiu, dar asta e tot ce mi-a ramas dupa atata timp. Azi am rememorat toate gesturile infinit de mici, dar care au reusit sa mi te dea inapoi fie si pentru cateva secunde. Inca iti mai simt sarutul pe frunte, inca vad cum degetele noastre se impletesc in cea mai sincera declaratie nespusa, inca te vad asteptandu-ma sa ajung acasa si sa ma iei in brate. Inca astept seara in care sa ma cuibaresc din nou la pieptul tau. Pe toate le-am ascuns acolo undeva, dar azi...azi am chef de tine din nou. Azi nu mai e vorba despre ce e corect. E vorba despre ce inima vrea, despre ce ea cere.

     Si nu vreau sa ma vindec. Nu mai vreau sa ma vindec de boala in care te-ai transformat. Vreau sa las totul sa ma consume pana la ultima suflare, iar atunci cand ma voi stinge, sa ma sting in imbratisarea ta. Si stiu ca vreau prea mult, dar fara tine nu exista loc caruia sa ii apartin, si stiu ca poate undeva acolo si tu iti cauti o cale inapoi spre mine. Dar singurul lucru pe care nu il pot nega e ca niciodata nu va putea fi un "Adio!". "

Daca te-as avea,oare te-as mai vrea?

"     - Asculta bine ce am de spus pentru ca nu o sa repet de doua ori! a spus ridiscandu-se hotarata de pe scaun. M-am saturat sa tot las timpul sa treaca si sa astept sa se intample nimic! Pur si simplu nu imi place nici atitudinea ta, nici felul in care imi vorbesti, cu atat mai putin minciunile tale.
     El doar statea si asculta, fara sa ridice ochii din pamant. Vina ii apasa pe umeri mai mult ca atunci cand a luat decizia gresita, chiar daca stia ca e gresita. Nu putea decat sa stea in fata ei si sa ii priveasca hotararea cu care avea sa il infrunte si sa il distruga in doar cateva minute.
     -Am iertat suficient, dar tu ai distrus prea mult din propria-mi fiinta.Degeaba imi arati acum regrete si pareri de rau. Ele nu pot repara nici un sfert din tot ce ai distrus. Si sa stii ca ma bucur acum de fiecare moment al tau de agonie, asa cum si tu te bucurai in momentele mele cele mai rele. Nu ti-am gresit si stii prea bine ca eram singura fiinta din lumea asta care ar fi sacrificat orice pentru tine.M-as fi sacrificat chiar si pe mine. Acum tot ce vreau e sa pleci, sa dispari din lumea mea, sa uit ca ai existat vreodata. Sa fie ca si cand nu ai fi existat!
     Statea dreapta, tintuindu-l cu privirea. Avea ochii umezi, dar plini de flacara unei uri mistuitoare. Vroia doar sa il vada plecand, sa il umileasca, asa cum el a umilit-o atunci cand a ranit-o. L-a privit cum se ridica resemnat, cu capul plecat si se apropie de ea. Cand a ajuns suficient de aproape a privit-o in ochi pret de cateva secunde apoi a iesit pe usa fara sa priveasca inapoi.
     Era a doua oara cand pasea pe aceeasi usa si cand reusea sa sfarame in ea si ultimul dram de umanitate. Ar fi vrut sa poata sa aiba curaj ca macar de data asta sa il opreasca, sa il roage sa se intoarca. Ar fi vrut sa ii poata spune ca deja l-a iertat demult si ca tot ce vroia era ca el sa se intoarca. Ar fi vrut sa poata avea curajul sa ii spuna ca l-ar alege pe el.L-ar alege pe el de 100 de ori in 100 de vieti, in oricare versiune a realitatii lor...l-ar cauta, l-ar gasi si l-ar alege pe el din nou si din nou, la infinit. Mereu si pentru totdeauna. 
     Dar nu putea. Chiar daca parea dura si puternica, in interiorul ei se prabusise demult. Iar in mintea ei nu mai plutea decat un singur gand: daca te-as avea avea din nou, oare te-as mai vrea?!? "

Ea ar fi facut orice pentru el.El doar a plecat...

https://www.youtube.com/watch?v=HCpr_10YzGg

          Pasi o purtau incet catre un loc pe care, candva il numea acasa. Acum era doar ascunzatoarea ei. Vantul ii taia fata cu asprime, dar ei nu ii pasa. Oricat de frig putea fi afara, in sufletul ei era cu mult mai rece. Pentru ca atunci cand el a plecat a luat tot, i-a luat si sufletul care o incalzea, i-a luat si inima care batea cu putere in pieptul ei. Acum tot ce a  mai ramas din ea era carcasa unui  om care a iubit cu toata fiinta lui, mai presus de orice altceva.

          Alta data nu ar fi simtit deloc frigul si nu ar fi vazut norii ce se inghesuiau in dimineata asta pe cer. Alta data ar fi mers zambind, privind pe oricine in ochi. Azi nu putea privi pe nimeni. Doar pe el ar fi vrut sa il intalneasca.Pe el ar fi putut sa il priveasca in ochi. Stia ca ochii i s-ar umple de lacrim, iar vocea i-ar tremura de manie. L-ar lovi cu pumnii in piept si i-ar reprosa tot ce acum nu o lasa sa fie fericita, l-ar ura si iubi din nou, in acelasi timp, cu atata ardoare incat s-ar stinge ca o flacara.

          Atata fericire ii inunda trupul, atata dorinta de mai bine pentru ziua de maine. Acum tot ce stie e ca vrea sa inchida ochii si cand se trezeste sa realizeze ca totul a fost doar un cosmar. Dar visul asta se repeta de prea mult timp in fiecare zi ca sa mai fie doar un vis. Ea...ar fi facut absolut orice pentru el, i-ar fi dat si ultima picatura de sange care ii mai curgea prin vene, doar sa stie ca e fericit, dar tot ce a primit in schimb...el a plecat. Si i-a golit lumea, a secat-o de ultimul strop de putere, de vise,de emotii, de tot ce o facea sa fie ea.

       Acum e doar un suflet ratacit ce nu isi mai poate gasi linistea in bratele nimanui. E doar pierduta intr-o lume prea mare ca sa o poata intelege.

To do list

    Azi a fost prima zi de facultate, prima zi din octombrie si cum la orice inceput nou de drum iti stabilesti si ceea ce ai vrea sa faci in urmatoarea perioada...m-am gandit sa am si eu un to do list. Nu stiucate din ele se vor si indeplini, cate vor ramane la stadiul de proiecte. Tot ce conteaza e ca asta este lista mea.

    1. Sa petrec mai mult timp cu mine. De cele mai multe ori un program incarcat inseamna si mai putin timp pentru tine. 

    2. Sa termin de citit cel putin 10 carti. 3 sunt deja incepute de ceva vreme, insa nici una nu s-a bucurat de suficienta atentie. In curant trebuie sa reusesc. :)

    3.Sa vizitez un loc drag. Si aici ma refer la unul din locurile care ma lasa fara respiratie doar cand ma gandesc la ele, iar primele doua care imi vin in minte sunt Sibiu ( de fiecare data cand ma reintorc acolo o fac cu bucurie) sau, de ce nu, Londra (locul ala chiar reuseste sa ma lase cu respiratia taiata doar cand ma gandesc la el).

    4. Sa imi petrec mai mult timp cu prietena mea cea mai buna. Stiu ca dupa 20 de ani de prietenie nu prea mai e importanta cantitatea de timp petrecuta impreuna, ci calitatea, dar acum ca se apropie un nou eveniment in viata ei...trebuie sa fiu aproape de ea.4

    5.Sa imi termin facultatea. Stiu ca anul 2 la master suna promitator si toti se asteapta sa ma vada la finalul acestei perioade cu o diploma in mana, insa eu vreau doua ( o sa o recuperez si pe cea de licenta ;) ) .

    6.Promovarea. Da, de cand am inceput munca nu ma gandesc decat ca as vrea sa fiu suficient de buna sa avansez. Imi place job-ul meu.

    7.Sa vad marea iarna. Cazinoul din Constanta plin de gheata. Asta e telul meu pentru iarna asta si sigur voi face tot posibilul sa ajung sa il vad.

    8.Sa sar cu parasuta si cu coarda elastica. Bine, coarda elastica poate sa mai astepte, dar cu parasuta sigur vreau sa incerc. Imi e dor de putina adrenalina.

    9. Sa mai urc si eu la volan. Si nu pe scaunul din dreapta. Destul de riscant ce spun eu aici, dar presimt ca practica face minuni cu mine.

    10. Last but not least...to fall in love again. Hmm, suna putin cam personal si poate ca pana acum s-a indeplinit macar pe jumatate, dar tare as vrea sa vad si cealalta jumatate.

    Cam aste asunt planurile mele la inceput de toamna. Daca le mai citesc acum o data sigur mi se vor parea cam fanteziste unele, dar... face bine sa visezi uneori, nu?!?

Love, love, love,

Nicolle.