Si daca...

Si daca totul este in zadar uneori?!Am incercat sa gasesc cel mai bun drum si sa inteleg care este tot rostul vietii asteia si tot ce am descoperit sunt rataciri de moment ale mele.Nu am putut vedea decat roboti ce repeta aceleasi actiuni zi dupa zi si ma intreb cand oare vom reusi sa scapam de acest blestem si vom incepe sa traim si sa ne bucuram de viata.

Ma simt trista...In fiecare zi parca ma simt tot mai trista, iar tot ce am langa mine pare sa nu ma mai multumeasca.Am descoperit oameni si locuri care ma fascineaza, dar care m-au facut si mai mult sa inteleg ca lucrurile simple din jurul nostru trec nevazute pe langa noi in timp ce noi cautam miraculosul, fabulosul.De ce oare ne-a nascut orbi la toate aceste minuni?De ce oare ne asteptam sa fim surprinsi de maretia fenomenelor iesite din comun, cand maretia lucrurilor simple e totusi atat de complexa.Poate pentru ca am uitat care ar trebui sa fie telul nostru in viata si ce ar trebui sa ne multumeasca.Pentru ca dorim mult mai mult decat avem nevoie pentru a fi fericiti.Poate pentru ca nu am inteles ca fericirea nu tine de banii pe care ii ai in buzunar ci de intensitatea si pasiunea cu care traim fiecare clipa.

Pentru ca fiecare secunda ce trece pe langa noi e o alta clipa irosita in cautarea unui obiectiv ce se afla deja in vizorul nostru.Iar intrebarea ce imi staruie in minte e "si daca mai las o clipa sa treaca?", "si daca mai astept un moment?", "si daca...?".

P.S. Multumesc acelor doua persoane care ma fac sa inteleg cum fiecare clipa e nepretuita.

Road...

Cerul era albastru azi dimineata.Acum e inorat si ploua.Urmele unei discutii in contradictoriu...gustul amar al cuvintelor...o lumina uitata aprinsa intr-o camera goala...E ca fumul unei tigari uitata aprinsa undeva.

Ma gandesc ca era senin.Si soarele m-a incalzit toata ziua.Aproape ca puteam sa te simt aproape chiar daca tu nu ai fost nici o clipa aici.Simteam cum fiecare particica pleaca incet-incet spre locul meu de acolo de langa tine pana cand...norii s-au adunat si...dupa amiaza  a plouat.Tunetele si fulgerele nu mai conteneau.Drumul nu se mai vedea clar.A fost o prostie de care sunt constienta si pe care aproape o regret.

Dar acum vad clar.Stiu ca maine va fi soare.Si regretele vor fi de prisos pentru ca maine vom zambi si va fi doar o furtuna de vara.Stiu ca trebuie sa fiu acolo pentru ca acolo e locul meu, stiu ca trebuie sa fiu acolo ca sa pot sa zambesc, stiu ca trebuie sa fiu acolo ca sa pot sa fiu eu.

Si voi fi acolo indiferent ce va fi pentru ca e un drum ce am ales sa il urmez, e un drum in care cred si sper, un drum ce ma face sa simt.

Nicolle.

Happy sad day!

De ce oare?Stau si ma gandesc la asta de cateva ore bune.Nu a fost deloc o noapte lunga si parca nu am avut timp destul sa gasesc un raspuns.Cateodata imi e usor sa inteleg, dar acum parca raspunsurile s-au ascuns de mine.De ce si unde nu stiu...De ce nu primim mereu inapoi la fel de mult cat dam sau de ce nu primim macar ceea ce dam?Suntem oare niste fiinte mult prea inapte sa simtim?De ce ne temem de gesturi si cuvinte care par sa ne raneasca dar care ne infatiseaza asa cum suntem: fiinte imperfecte, obiecte fragile cu suflet.Suflete fragile, usor de ranit, in trupuri fragile.Practic imposibil de trecut barierele fara sa strici ceva in urma.

Si totusi lasam garda jos uneori...Ma  intreb de ce?Ne place sa suferim, sa fim raniti de altii sau pur si simplu nevoia de a simti un suflet care sa fie la fel ca al nostru este mult prea mare?Cerem prea mult de la cei de langa noi?Suntem prea exigenti cu cei din jur si mai putin cu noi insine?Si daca e asa atunci de ce uneori preferam sa suferim noi in loc sa ranim pe cei din jur?De ce atata martirism?Lumea pare sa isi piarda sufletul si totusi...inca suntem raniti.Asta nu inseamna ca inca mai avem suflete undeva acolo ascunse?

Poate ca e doar o zi...Chiar e soare...afara.In rest ploua.Ploua pentru ca soarele nu mai poate sa treaca de norii aia grosi care au venit si au acoperit un cer mult prea senin.Poate pentru ca povestile nu sunt facute sa tina...Poate ca atunci cand povestea asta a cunoscut realitatea a fost prea fragila, la fel ca sufletul, si a trebuit sa se intunece, sa ploua...

Imi e dor de mare...De cerul ala azuriu...Imi e dor de ceea ce aveam atunci cand nu aveam nimic.Imi e dor de zilele cnd credeam ca iubesc, dar era doar o iluzie.Imi e dor de zilele cand nimic, absolut nimic nu putea sa imi intunece cerul...Si totusi nu vreau sa pierd povestea, nu vreau sa ploua mereu pe cerul asta...Ce am acum e mai important decat ce era in trecut.Si...vreau ca fragilitatea asta sa invinga norii si sa razbata soarele.Si...vreau ca tu sa lasi barierele jos...

Nicolle.

Umbra

Decizii...Satui de decizii.Traim intr-o lume plina de probleme si ajungem sa ne intrebam uneori daca nu cumva suntem sortiti esecului, daca nu cumva ne-am nascut sub steaua aia nenorocoasa.Ne punem milioane de intrebari zi de zi si la sfarsitul acelei zile descoperim ca nu am fost in stare sa ne raspundem la niciuna dintre ele.Si de parca intrebarile de peste zi nu ar fi suficiente mai adaugam una: de ce?

Nesiguranta...nesiguranta zilei de maine e cea mai mare provocare.De ce?Pentru ca nesiguranta zilei de maine nu aduce niciodata ceva bun cu sine.Si totusi continuam sa speram si sa facem planuri.

Teama...Teama de necunoscut, teama de nou, teama de a incepe o alta zi nesigura.Traim intr-o continua teama pe care am invatat sa o ascundem in spatele mastilor.

Minciuna...Suntem constransi sa fim regizorii si actorii propriei piese.Viata a devenit o piesa de teatru, o drama ieftina pe care suntem nevoiti sa o punem in scena.Si mintitm cu nerusinare mai ales atunci cand cei din jur sunt incapabili sa inteleaga ca adevarul este singurul lucru care ne face fericiti.Dar adevarul pe care doar doi il ascund in spatele unei minciuni e ... e adevarul lor.

Furia...Atunci cand lumea pare prea mica pentru doua orgolii atat de mari.Atunci cand neputinta unuia de a mai indura prinde aripi.Atunci cand neintelegerea da nastere unui sentiment nou...

Durerea...ineaca sufletul si nu ii mai da posibilitatea sa se intoarca la ceea ca a fost candva.Distruge treptat orice urma de umanitate si te face incapabil sa mai simti.

Iubirea...Inunda asemeni valurilor unui rau ce se revarsa primavara cand apar ploile.Si inunda tot!!!In fata ei celelalte sunt inutile sau poate devin doar instrumente de aparare in fata celor ce sunt incapabili sa inteleaga un sentiment atat de frumos, de inaltator.

Darama zidul ce vor sa il creeze,desfa barierele ce incearca sa le ridice, lupta impotriva curentului.Nu ii lasa sa doboare ceva ce ai cladit,chiar daca cevaul pe care il ai e inca firav.Oricat de firav ar fi e cu mult mai puternic decat toate mijloacele lor prin care incearca sa te doboare.Pentru ca acel ceva pe care l-ai construit e ca o poza: FACUTA SA DUREZE PENTRU TOTDEAUNA!

Nicolle.

Punct.Semnul exclamarii

Un alt inceput de zi.Un alt inceput de luna.1 Martie.De ce am vrut  sa scriu tocmai azi?!?Poate pentru ca e o zi  deosebita.Da, 1 Martie pentru toti a fost o zi desebita mereu.Martisorul...Pentru mine inseamna putin mai mult.Inseamna ca deja au trecut 2 luni.Inseamna ca inca nu s-a terminat si, in ciuda previziunilor pe care le fac unii, inca rezistam.Si cand zic "rezistam" nu o zic ca si cand ar fi o lupta grea dusa pe un camp de  batalie.E mai mult decat atat.E vorba de lupta cu problemele de zi cu zi, cu monotonia(cu toate ca nu prea stiu ce e asta).

Cum a inceput totul?Lunga poveste.Si cand zic lunga ar trebui sa fiu crezuta pe cuvant.Totusi a fost ca atunci cand soarele parca uita sa mai rasara dupa o noapte in care nu ai putut sa adormi, ca o zi in care trebuie sa faci aceleasi lucruri plictisitoare de ieri, ca atunci cand mergi singur pe strada si ai vrea sa fie prin preajma ta macar o vietate, ca atunci cand primavara uita sa mai soseasca.(Vad ca la noi primavara a uitat sa mai vina!).Si totusi a venit si primavara, a aparut si tovarasul de drum, am schimbat si programul de lucru si zorile au rasarit in sfarsit.

Totul a inceput cu bucuria de a putea privi rasaritul inainte de a merge la culcare.Apoi cand am deschis ochii sa privesc razele cum se rasfrangeau in jurul meu ca si cand ar fi incercat sa imi cuprinda fiecare por si sa mi-l umple cu energia lor.Si zambesc stiind ca multe s-au schimbat.

A venit primavara.Daca nu afara, macar in inima mea stiu ca e primavara.Si mai stiu ca vreau sa fie asa mereu.De fapt nu imi pasa ce anotimp e sau ce zi e sau ce an e.Conteaza doar starea asta de bine si ... si ca sunt fericita.Din egoism nu o sa multumesc pentru ceea ce primesc,pentru tot binele asta si pentru toata caldura asta.Dar mai am un motiv pentru care nu multumesc: decat cuvinte irosite mai bine fapte ce pot demonstra.Vorbele, aici, sunt facute doar pentru a intari ceea ce noi deja stim.iar ce cred altii nu mai conteaza.Restul e istorie...

Si tot ce conteaza acum la inceput de primavara e ca iubirea incepe sa pluteasca din nou in are si ca noi ne vom molipsi din nou de ea si ne vom indragosti iar si iar.Si nu stiu ce vrei tu acum sau ce vei vrea maine,dar eu stiu ca vreau sa incep fiecare anotimp cu tine si fiecare sa mi se para diferit.Happy two months, my only one!

IF only.Punct.Semnul exclamarii.

Nicolle.

Solitude...

De ce o criza de singuratate in marea asta de fericire ce ma inunda?Nu stiu sa raspund.Insa azi m-am simtit singura.M-am simtit parasita, abandonata, ca si cand nimanui nu i-ar pasa de mine.Am simtit cum toti si toate se indeparteaza de mine.Azi am simtit ce inseamna sa fii de unul singur, pe cont propriu.Si nu la propriu.E vorba de singuratatea aia din suflet.Erau atatia oameni in jurul meu iar eu imi doream...ei bine,imi doream sa fiu intrebata ce am, sa fiu inteleasa...Nu a fost asa.Din interiorul meu strigam cu disperare, sperand in desert ca cineva ma va auzi sau macar va intelege.Nu a fost asa.

Azi am fost singura.Si nu ca mi-ar displace putina singuratate din cand in cand.Ba din contra.Dar sunt zile in care detest sa fiu ignorata, lasata deoparte.Azi a fost una din acele zile.Si totusi lacrimile ce incercau sa ma tradeze nu au reusit sa ma infranga.Le-am inchis acolo in interior.Sunt mult mai bine tinute acolo.Asa urmele de slabiciune dispar.

Si totusi azi am fost singura.Cand spun asta nu o spun pentru a face un repros cuiva.Nu!Pentru ca atata timp cat eu nu am spus ce se intampla, nimeni nu avea cum sa ghiceasca ce ascund eu.M-am gandit ca poate cineva va citit asta si va incerca sa il inteleaga pe cel de langa el.Pentru ca lacrimile nu sunt un semn de slabiciune ("femeile...cine sa va inteleaga"), iar tristetea nu are mereu ca motiv o problema.Tristetea poate sa fie adusa de teama de necunoscut sau de incertitudinea zilei de maine, iar lacrimile sunt specifice oamenilor.

Iar daca azi am fost trista si singura si am preferat sa tin pentru mine, nu a fost ceva rau.Pana la urma putina tristete in marea mea de fericire nu strica,doar face lucrurile mai intense.Pentru ca stiu ca maine marea mea de fericire ma va imbratisa si voi uita de toata tristetea de azi.Pentru ca stiu ca ziua de maine ma va purta pe calea corecta pana acolo unde ar trebui sa fiu mereu.Si tot ce m-a ranit azi maine poate nu va mai conta.

Si asa cum spunea si Amy Lee :"Ooh, solitude,still with me is only you...Ooh, solitude,I can't stay away from you..."

Don't let the solitude get you down.Hug.

Nicolle.

Leapsa.

Tony said...I must do this.Leapsa.10 lucruri.Lucruri ce ma fac sa zambesc.Ufff, Tony, ce imi faci tu mie!Sunt multe lucruri ce ma fac sa zambesc, multe lucruri despre care merita sa scriu, dar putine imi vin acum in minte.Si cum ceea ce te binedispune e binevenit tot timpul...Ia sa vedem...

• Marea.~Cu siguranta un loc pe care o sa il iubesc mereu.As sta zile la rand pe nisip cu nimic altceva de facut decat sa privesc nesfaritul acela de ape.Locul ala ma face sa fiu eu, sa nu imi pese de nimic altceva decat de mare.Si daca ma vei auzi vreoadata spunand "Hai la mare!" daca nu esti convins de ceea ce propui mai bine nu-mi propune.Sigur o sa fiu prima care accepta.

• Bebelusii.~Ador copii aia mici si grasi,puii aia de om inocenti, draguti, care te fac sa zambesti fara sa iti dai seama.De fiecare data cand vad un omulet mic si dragut poti sa ma auzi tipand sau chitaind.Sunt adorabili!

• Florile.~Sau mai bine spus imi place sa primesc flori.:"> Si mai ales imi place sa primesc flori de la o persoana anume.Ehhh!Cui nu i-ar placea?!

• Prietenii.~Pentru ca pot sa ma enerveze la culme, pot sa ma supar pe ei...pana la urma imi trece si...cand sunt suparata cine ma va inveseli sau va fi umarul pe care voi plange?In plus ce poate fi mai frumos ca o iesire in oras cu ei.Vor fi zambete prin preajma in mod clar.

• Dulciurile.~Spre marea mea rusine...Dar ce te face sa te simti mai bine cand esti trista decat putina ciocolata.Si chiar si atunci cand nu esti suparata dulciurile tot ma fac  sa zambesc fara sa imi dau seama.Poate din cauza faptului ca te simti din nou copil sau poate pentru ca inca mai sunt copil...

• Cartile.~Imi place sa citesc.Mereu mi-a placut.Si nu prea mi-a pasat daca auzeam "cititul e pentru tocilari" sau "soarecii de biblioteca".Ma relaxeaza si ma detaseaza de tot ce e in jurul meu.Ma deconecteaza de la realitate.Another good way to smile!

• Diminetile.~In fiecare dimineata cand ma trezesc si vad soarele cum strabate camera zambesc.Ma face sa ma gandesc la ziua de ieri, la amintirile frumoase cu care am ramas, dar mai ales pentru ca e momentul cel mai bun de a face noi planuri.Nimic nu e mai frumos decat resaritul rosiatic al soarelui care parca te face sa te indragostesti de viata iar si iar.

• Muzica.~Pentru ca fara muzica as muri.Ce ar fi viata mea daca nu as avea muzica.Nu as avea cu cine sa adorm, cu cine sa ma trezesc...Ar fi prea multa liniste.Orice as face am nevoie de muzica sa pot sa simt ca traiesc.Need music to breath!

• Caii.~De cand ma stiu am iubit caii.Nu stiu de ce;nu am inteles niciodata.E o atractie, un magnetism ce il simt pentru animalele astea.Imi place liberatatea pe care o emana atunci cand alearga,pentru energia lor, pentru frumusetea lor.Si recunosc: imi doresc sa simt libertatea aia pe care ei o emana.

• EL.~Si l-am lasat la urma tocmai pentru ca e cel mai important.Ma face sa zambesc de fiecare data.A aparut asa deodata in viata mea,pot sa spun ca a dat buzna, iar acum e parte din mine.Schimbarea s-a simtit.Se vede.Zambesc mereu.Si parca totul e mai frumos stiind ca il am aproape, ca e acolo pentru mine indiferent ce ar fi.Si chiar daca distanta e mare,chiar daca situatia nu e mereu roz nu conteaza. Suntem noi sau cum spune cantecul "there is you and me and all other people...".Tot ce pot spune e ca uneori habar nu am nici eu cat de mult il iubesc si cat de mult inseamna pentru mine.Dar vreau sa descopar asta zi dupa zi si pas cu pas.

Acestea fiind spuse sper sa ma fi ridicat la nivelul asteptarilor tale, draga mea.Si iti multumesc pentru ca inca o data mi-ai atras atentia asupra unui lucru destul de important: ce te face sa zambesti.Pentru ca viata e grea, plina de probleme cu care ne confruntam zi de zi.Dar mereu avem nevoie de zambete pentru a supravietui, pentru a nu ne transforma in robotei.

Kiss.Love.Hug.

Nicolle